Marți, 27 martie, la ora 16:30, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, a convocat de îndată ședința extraordinară a Consiliului Local pentru susținerea Declarației simbolice de unire cu Republica Moldova. Momentul vine la exact 100 de ani de când Sfatul Țării, la Chișinău, adopta Declarația de unire a Basarabiei cu Regatul României.

Declarația simbolică, semnată de primarul Daniel Ștefan Drăgulin și de consilierii locali, va fi transmisă președintelui României, Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului României. Un exemplar al Declarației simbolice de unire cu Republica Moldova va ajunge și la frații noștri de peste Prut din orașul Călărași.

Participanților la eveniment li s-a oferit posibilitatea să semneze, alături de primar și consilieri locali, Declarația simbolică.

La manifestare au oferit un mic moment artistic elevii Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” și cei de la Palatul Copiilor Călărași.

Şedinţa a fost deschisă de prof. univ. dr. Constantin Tudor, care a prezentat un scurt istoric. În cadrul şedinţei au mai luat cuvântul prof. Sorin Danciu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Călăraşi, şi părintele protopop Ramon Eugen Ilie, protoiereul Călăraşiului.

Textul Declarației simbolice de unire cu Republica Moldova:

„ROMÂNIA
Consiliul Local al municipiului Călăra
și
Jude
țul Călărași

DECLARAȚIE SIMBOLICĂ DE UNIRE CU REPUBLICA MOLDOVA

Având în vedere dreptul istoric și dreptul de neam, pe baza principiului că popoarele singure să-și hotarască soarta lor;
Ținând cont de adevărul istoric, atât de frumos exprimat în cuvintele cronicarului moldovean Miron Costin, că și moldoveanul, și munteanul, și ardeleanul, cu toții una suntem și de la Râm ne tragem;
Însu
șindu-ne Declarația Parlamentului României din 24 iunie 1991 care solicită tuturor autorităților publice de a iniția măsuri și a sprijini acțiunile legitime ale fraților noștri din teritoriile românești, anexate cu forța în baza Pactului Molotov-Ribentrop;
Luând act cu mare bucurie
și satisfacție de hotărârile adoptate de cele peste 100 de consilii locale din Republica Moldova prin care se declară, simbolic, Unirea cu România;
În deplin acord cu hotărârile adoptate de Marea Adunare Centenară, întrunită la Chi
șinău în Duminica Buneivestiri din 25 martie a.c.;
Cinstind astfel memoria c
elor peste 800 de eroi călărășeni care și-au jertfit viața în Războiul pentru Reîntregirea Neamului Românesc,

CONSILIERII LOCALI ȘI PRIMARUL MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI

Își exprimă, fără rezerve, ferm și hotărât, intenția de a sprijini orice demers al autorităților publice centrale și locale din România și Republica Moldova care sunt orientate pentru reconsfințirea Deciziei istorice luate la Chișinău în urmă cu 100 de ani.
Sus
ținem și sprijinim dreptul legitim al fraților noștri dintre Prut și Nistru de a promova valorile spirituale românești și de a se integra în Marea Familie a Uniunii Europene.
Încurajăm toate unită
țile administrativ-teritoriale din România și Republica Moldova să urmeze cu încredere și curaj calea către realizarea Unirii depline a celor două state surori.
A
șa să ne ajute Dumnezeu!

Călărași, 27 martie 2018”

Senatorul Răducu George Filipescu s-a aflat zilele trecute la Chişinău

Senatorul Răducu George Filipescu s-a aflat zilele trecute la Chişinău, în Republica Moldova pentru a discuta cu reprezentanții opoziției politice subiecte legate de implinirea unui secol de la Unirea Basarabiei cu România.

„În urmă cu câteva zile, în Republica Moldova, ne-am întâlnit cu reprezentanți ai opoziției politice din Chișinău. Împreună am dezbătut subiecte legate de împlinirea unui secol de la Unirea Basarabiei cu România precum şi perspectivele pe care le au partidele opoziței de a câștiga alegerile locale din Chișinău. De asemenea, am abordat şi subiectul alegerilor parlamentare, alegeri ce vor avea loc la sfârșitul acestui an. Cu gândul la Centenarul Marii Uniri, pe care îl vom sărbători cu toată suflarea românească la 1 Decembrie, anul acesta, nu pot să trec peste un eveniment nu mai puțin important care a avut loc în urmă cu fix 100 de ani. Mi-ar plăcea să cred că majoritatea românilor nu au uitat că Marea Unire a început pe 27 martie 1918, când Basarabia a fost prima provincie istorică ce s-a unit cu România de atunci. Alături de celelalte provincii de neam românesc, am devenit, câteva luni mai târziu, România Mare pe care o celebrăm la 1 Decembrie. Din păcate, istoria a fost nedreaptă cu poporul nostru, și din 1940 Basarabia a fost smulsă din trupul României. Mă bucur să văd că și acum foarte mulți moldoveni de peste Prut se consideră ca aparținând de același neam cu noi. Și eu consider același lucru și îmi doresc să apuc ziua în care Basarabia să fie din nou în România. Asta depinde mult de noi, toți românii, la vest sau la est de Prut. În acest ceas aniversar îi salut pe frații mei de neam din Basarabia și îi asigur că inima mea bate alături de a lor în emoția prilejuită de amintiri istorice și speranța că, într-o zi, vom fi, din nou, un neam care trăiește în aceeași țară”, a precizat senatorul Răducu George Filipescu.