Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de partener în cadrul proiectului „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”, a organizat luni, 26 martie, la sediul ADR din Călărași, un nou seminar de promovare a oportunităților de formare profesională în domeniul antreprenoriatului și a posibilității de accesare a unui ajutor de minimis în valoare de maxim 40 de mii de euro destinate persoanelor fizice care intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în zona urbană, prin acest proiect finanțat în cadrul Programului  Operațional Capital Uman (POCU).

La eveniment au participat peste 30 de persoane inactive – șomeri și active – care au un loc de muncă sau desfășoară o activitate independentă, ce sunt interesate să participe la cursuri de instruire pentru a-și îmbunătăți competențele antreprenoriale și care doresc să-și înființeze o afacere.

Cu această ocazie, au fost prezentate principalele activități ce vor fi derulate în cadrul proiectului finanțat prin POCU, precum și detalii despre organizarea a 14 sesiuni de cursuri de dobândire a competențelor antreprenoriale, în urma cărora vor fi acordate ceritificate de ANC (n.r. – Autoritatea Națională pentru Calificări) și la finalul cărora va fi lansată minim o competiție în care vor fi finanțate minimum 42 de planuri de afaceri.

Persoanele selectate în vederea acordării ajutorului de minimis vor participa ulterior la stagii de practică în întreprinderi reale, în scopul dobândirii de abilități practice în domeniul în care vor demara noua afacere, vor beneficia de consiliere, consultanță, mentorat în scopul consolidării și punerii în aplicare a planului de afaceri și vor fi sprijinite în vederea înființării afacerilor. Funcționarea și dezvoltarea afacerilor finanțate va fi monitorizată permanent, inclusiv în perioada de sustenabilitate, pentru a minimiza riscul de eșec al acestora, precum și pentru a asigura dezvoltarea afacerilor, nu doar supraviețuirea pe piață.

Reamintim că Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia desfăşoară proiectul „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”, alături de Asociația „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România”, care este liderul de proiect.

Detalii despre acest program, precum și despre proiectul „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia” aflați pe website-ul Agenției – www.adrmuntenia.ro, secțiunea Proiecte, link: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-start-pentru-afacerea-ta/static/1025, precum și website-ul liderului de proiect – www.ptir.ro și pe pagina de Facebook a proiectului -https://www.facebook.com/startpentruafacereata/.

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și doresc să se înscrie la activitățile proiectului sunt invitate să-și depună candidaturile cât mai curând posibil.