Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoştinţa clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale din mediul urban şi rural va suferi modificări în perioada Sărbătorilor Pascale.

 

În perioada Sărbătorilor Pascale, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise vineri, 6 aprilie (Vinerea Mare), şi luni, 9 aprilie (a doua zi a Paştelui Ortodox).

În data de 7 aprilie 2018, subunităţile poştele vor funcţiona conform programului normal de lucru aferent zilei de sâmbătă. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 4 şi 5 aprilie să înregistreze timpi mai mari de circulaţie.

„Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora prima şi a doua zi de Paşti sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Poşta Română urează tuturor clienţilor şi partenerilor Sărbători fericite”, a transmis Compania Naţională Poşta Română.