În perioada aprilie – noiembrie a.c., Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Călăraşi efectuează o acţiune de control privind verificarea modului în care se respectă cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase.

Grupul ţintă al acestei acţiuni îl constituie angajatorii care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de transport rutier de mărfuri periculoase, având codul CAEN 4941.

Obiectivele vizate sunt următoarele: diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii ce desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier de mărfuri periculoase, a prevederilor legale în domeniu securităţii şi sănătăţii în muncă; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi angajaţilor cu privire la necesitatea respectării normelor legislative din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea în totalitate a neconformităţilor constatate, prin dispunerea măsurilor obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare.

În cadrul acţiunii se va urmări cu precădere modul în care angajatorii respectă prevederile legale în domeniul  securităţii şi sănătăţii în muncă privitor la: utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă; organizarea activităţii de securitate şi sănătate în muncă; pregătirea şi instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; supravegherea stării de sănătate a salariaţilor; utilizarea şi întreţinerea echipamentelor de muncă destinate transportului rutier de marfă. Totodată, se va urmări şi modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare.