La Secţia Arheologie a Muzeului Dunării de Jos Călăraşi, pe parcursul lunii aprilie, dar şi în luna mai, se desfăşoară un proiect educaţional inedit.

Elevii sunt învăţaţi în cadrul unor ateliere cum să modeleze vase după tehnici de acum 6.000 de ani, totul fiind realizat pe fundamente ştiinţifice.

Judeţul Călăraşi a fost considerat un adevărat „El Dorado” al arheologiei de către reputatul specialist Vladimir Dumitrescu, tocmai datorită numeroaselor situri arheologice cercetate pe teritoriul său, dar şi a bogăţiei vestigiilor. Reprezentativă pentru judeţul nostru este, în special, cultura Gumelniţa, una dintre cele mai enigmatice, dar şi avansate civilizaţii eneolitice ale vechii Europe.

La Călăraşi, în expoziţia Muzeului Dunării de Jos, există un adevărat tezaur de obiecte ceramice gumelniţene, vase impresionante prin formă şi colorit, cu rol şi semnificaţii uneori misterioase. Având în vedere această bogăţie ceramică, dar şi măiestria olarilor gumelniţeni, specialiştii de la muzeu au elaborat un proiect educaţional inedit, care constă în organizarea de ateliere de olărit pentru copiii, folosindu-se tehnici vechi de acum 6.000 de ani. Proiectul a fost făcut cunoscut şcolilor, iar grupele de elevi sunt învăţate de muzeografi cum să modeleze vase, din lut autentic, folosind tehnici străvechi.

„Până la civilizaţia dacică, inclusiv în perioada gumelniţeană, vasele se modelau manual, din ‘colăcei’ de lut, din care se realizau pereţii vasului, care erau apoi neteziţi şi decoraţi cu diverse motive, utilizându-se tehnici diferite. Sunt procese pe care noi le explicăm şi le realizăm cu elevii la Muzeul Dunării de Jos. În luna aprilie au participat, la acest proiect, peste 600 de elevi din şcolile călărăşene şi aşteptăm o participare mare şi pentru atelierul din luna mai. Înscrierile deja au început şi se pot face în continuare la numărul de telefon 0722/270. 848, persoana de contact fiind Anişoara Topârceanu”, se precizează într-o informare a Muzeului Dunării de Jos.