Sala de ședințe a Consiliului Județean (CJ) Călărași a găzduit la finele săptămânii trecute o întâlnire a producătorilor agricoli pe segmentul viticultură – legume – fructe. Această întrunire face parte dintr-o campanie de diseminare a informațiilor privind Programul Național de Sprijin 2014 – 2018 și are ca scop prezentarea detaliilor necesare producătorilor din sectoarele anterior menționate pentru o conștientizare a tuturor posibilităţilor de accesare a fondurilor europene destinate acestei nișe din domeniul agricol.

 

Producătorii din sectorul viticultură – legume – fructe din judeţul Călăraşi au participat, la finele săptămânii trecute, la o întâlnire, ce a avut loc în sala de şedinţe a CJ Călăraşi, în vederea informării cu privire la posibilităţile de accesare a banilor europeni. Întâlnirea face parte dintr-o campanie de diseminare a informațiilor referitoare la Programul Național de Sprijin 2014 – 2018 și are ca scop prezentarea detaliilor necesare producătorilor  din segmentul viticultură – legume – fructe.

Totodată, alături de producătorii agricoli au participat la dezbateri președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, prefectul județului, George Iacob, secretarul de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Ciprian Pandea, directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Central, Constantin Bîrcă, şi reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Mulţumesc tuturor producătorilor care au venit astăzi în sală. Aceste informări au rolul de a putea să atragem bani europeni care vin pe aceste sectoare. Mesajele pe care cu toţii le dorim şi le aşteptăm este ca fermirii să absoarbă fonduri europene ca să putem aduce cât mai mulţi bani la Călăraşi. Pentru toate acestea, le mulţumesc invitaţilor care au fost prezenţi alături de noi, care neau adus informaţiile de care am avut nevoie”, a menţionat preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă.

„Pe viitor, Guvernul României vrea să înfiinţeze Casa de Comerţ a României şi să modifice legea privind vânzarea terenurilor agricole. Pe viitor, vrem ca dreptul de preemţiune săl aibă arendaşul, tinerii şi cei care locuiesc în comună de cel puţin trei ani. Am vrea să eliminăm puţin intermediarii pentru că, din păcate, în România încă se mai practică acest lucru. Vreau să vă asigur că nu o să fie prima şi ultima vizită a domnului director Constantin Bîrcă, care este şi călărăşean la origini, motiv pentru care va veni la Călăraşi ori de câte ori va fi solicitat cu sfaturi şi cu lucruri bune. Pe viitor vom încerca săl mai aducem în mijlocul dumneavoastră şi pe domnul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, care a venit luna trecută în judeţul nostru pentru a vedea sistemele de irigaţii, a precizat Ciprian Pandea, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

„Vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, domnului secretar de stat, Ciprian Pandea, precum şi domnului prefect, George Iacob, pentru faptul că au arătat un interes pentru această întâlnire. APIA gestionează fonduri anulae de peste trei miliarde de euro. Ştiţi foarte multe lucruri despre Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în calitatea dumneavoastră de fermieri. APIA gestionează, pe lângă plata pe suprafaţă, care este destul de consistentă, şi măsurile de piaţă, de care sunt eu responsabil. Dintre toate măsurile de piaţă, am ales sectorul vitivinicol şi sectorul legume – fructe. Această întâlnire face parte dintr-un program mai amplu, rezultat ca urmare a întâlnirilor de la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Este ideea domnului ministru Petre Daea de a duce informaţiile necesare fermierilor în mijlocul lor, tocmai pentru a absorbi fondurile europene în integralitatea lor. Suntem prezenţi la această acţiune pentru a absorbi fondurile europene”, a declarat directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Central, Constantin Bîrcă.

 

Lipsa grupurilor de producători, una dintre problemele fermierilor călărăşeni

 

La această întâlnire, alături de fermieri au mai fost Daniel Obadă, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Călăraşi, Florin Stoia, directorul executiv al APIA Călăraşi, George Chiriţă, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Călăraşi, precum şi Vasile Neagu, directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Călăraşi. O primă problemă ce îi împiedică pe fermieri în accesarea banilor europeni o reprezintă lipsa grupurilor de producători. O parte din fermieri refuză să se asocieze într-un grup de producători, iar acest lucru îi împiedică să obţină fonduri europene. O astfel de problemă a expus-o Alexandra Liţu, reprezentant al Fermei Cerealflor.

Noi am depus un proiect anul acesta, avem producţie de legume, avem cultură mare şi producere de seminţe. Am depus un proiect la care am luat pe 4.1, în care am obţinut punctaj la toate punctele de acolo, mai puţin la mărimea fermei şi la faptul că nu eram un grup de producători. Cu acest maxim noi nu neam putut califica nici în partea a doua a sesiunii şi ultima de fapt, când s-au terminat banii. Livrăm marfa la hipermarket, neam făcut depozit de frig, voiam să ne completăm linia de procesare. Este o problemă de ghid, pentru că aceste ghiduri se adresează micilor fermieri, care nu pot face aceste proiecte. Pentru a ne grupa, noi am încercat să ne grupăm cu micii fermieri din zonă şi nu sunt interesaţi pentru că nu înţeleg această procedură. Punem împreună, dar cum împărţim cheltuielile. Lumea nu vrea să se grupeze. Este foarte greu şi să realizezi un grup de producători”, a spus Alexandra Liţu.