Ministerul Educației Naționale (MEN) a aprobat metodologia și criteriile de acordare în anul 2018 a gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat.

Potrivit unei informări a MEN, elementele de noutate față de sesiunea de concurs din 2017 sunt: creșterea punctajelor pentru anumite criterii de evaluare (performanțe dovedite în pregătirea preșcolarilor și elevilor distinși la olimpiade și concursuri școlare; participarea- în calitate de autor/coautor – la elaborarea de manuale școlare și alte resurse educaționale; rezultate deosebite obținute în pregătirea preșcolarilor/elevilor din categorii dezavantajate); stabilirea unui punctaj minim de 65 de puncte dintr-un total de 110 de puncte posibile pentru acordarea gradației de merit.