În această lună, Federaţia Romană de Baseball şi Softball a programat debutul în Campionatele Naţionale la toate categoriile de vârstă.

În zilele de 4 şi 5 mai 2018, seniorii au deschis sezonul. Urmează trei săptămâni în care vor fi angrenaţi şi juniorii, la toate categoriile de vârstă.

Potrivit Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Călăraşi, în perioada 11 – 13 mai, a avut loc, la Constanţa, Turneul I al Campionatului Naţional U12, iar în intervalul 18 – 20 mai se va desfăşura, la Botoşani, Turneul I al Campionatului Naţional U18. De asemenea, între 25 şi 27 mai, vor debuta şi juniorii II (13 – 15 ani) la Târgu Neamţ.

„Sportivii călărășeni au de apărat în acest an un palmares deosebit obținut în anul precedent: titluri de campioni naționali la toate categoriile de junior. Este dificil de îndeplinit acest obiectiv, pentru că sportivii noştri nu au mai avut unde să se pregătească în acest an, din lipsa unui teren de antrenament. Modificările din incinta Complexului Sportiv Municipal au lăsat pe aceşti minunaţi copii fără un teren de pregătire. Sperăm ca demersurile făcute de noi şi părinţii copiilor, către autorităţile locale, de mai mulţi ani încoace, să se concretizeze în acest an cu construirea unei baze sportive dedicate baseball-ului, sport care a adus renume Călărașiului, pe plan naţional şi internaţional”, se arată într-o informare a CSS Călăraşi.

Concomitent cu turneul de la Constanța, pe 12 mai, a mai avut loc un eveniment important în lumea baseball-ului românesc. Stadionul Portul din Constanţa a găzduit, de la ora 11:00, ediţia a doua a Trofeului „Jackie Robinson” la baseball, în care s-au întâlnit echipa României și formaţia Statelor Unite ale Americii, reprezentată de militarii americani din baza „Mihail Kogălniceanu”. Evenimentul a fost organizat de Ambasada SUA în România, Federaţia Română de Baseball şi Softball, Primăria Constanţa şi SNSPA. Legenda fotbalului românesc, Gheorghe Hagi a fost  prezent la acest eveniment și a aruncat prima minge, în meciul dintre soldații americani și naționala României de baseball. La acest meci la care a luat parte inclusiv ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, au fost invitați de către federație şi reprezentanții autorităților locale călărășene, primarul Daniel Drăgulin şi viceprimarul Viorel Ivanciu.