Doi elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Olteniţa, Bogdan Niculiţă şi Dragoş Costache, coordonaţi de profesoara Adina Voicu, au obţinut medalia de aur la etapa mondială a concursului „Infomatrix”. „Infomatrix” este una dintre cele mai mari competiţii ale lumii în domeniul informaticii care a reunit 339 de echipe.

 

Deşi este profesoară de limba engleză, Adina Voicu este pasionată şi de informatică, aşa că i-a coordonat pe cei doi elevi de clasa a XI-a, iar împreună au ajuns la excelenţă. Nu le-a fost uşor să ajungă la această performanţă, au întâmpinat dificultăţi, dar, într-un final, au reuşit să învingă toate echipele participante la concurs.

„Avem mare noroc pentru că această competiţie se desfăşoară în România, mai ales pe motive de viză, pentru că trebuie să participe cât mai multe ţări posibile. Suntem foarte norocoşi, pentru că altfel nu am fi ajuns la concurs dacă s-ar fi desfăşurat în altă parte. Aceasta a fost etapa mondială. Noi ne-am calificat la faza naţională să reprezentăm România şi am făcut-o cu brio la finala mondială, unde am obţinut medalia de aur. Anul trecut, în 2017, am avut acelaşi rezultat, deci, a fost o muncă în plus pentru noi că trebuia să ne apărăm onoarea şi să demonstrăm că nu este o întâmplare ceea ce s-a întâmplat. Competiţia a avut loc în perioada 10 – 13 mai, la Şcoala Internaţională din Bucureşti. Au fost prezente 339 de echipe, micile genii ale lumii: Statele Unite ale Americii, China, Mexic, Tanzania, Laos şi Mozambic. Am reuşit să învingem toate echipele. Am avut tema Love conquers all’, o temă impusă de ei şi am făcut tot posibilul să adaptăm această temă cât mai bine din punct de vedere creativ şi informatic. Am realizat un filmuleţ, în care am folosit programele de editare impuse de concurs. Prezentarea a fost în limba engleză. Juriul este de specialitate, din domeniile artistic, informatic şi fiecare te întreabă ceva din domeniul lui, adică te pun să le explici cum ai realizat anumite lucruri în programul de editare, ce este inovativ, cum ai conceput ideea. După aceea ţi se oferă şi un stand unde trebuie să îţi reprezinţi ţara, să îţi explici proiectul şi tradiţiile. Şi acest stand contează la jurizare, nu ştiu ce procent are, nu are legătură cu informatica, dar dacă nu ai nimic pe stand, acest lucru face diferenţa la o medalie. Am avut costume care aveau legătură cu proiectul, apoi ne-am schimbat în ie. Fiecare ţară a venit cu costume minunate tradiţionale. La sfârşitul prezentării proiectului, juriul ne-a aplaudat. Eu plângeam de mama focului. După ce ne-am prezentat proiectul şi am trecut de toate întrebările, juriul a început să ne elogieze. M-am emoţionat. La prezentarea noastră au intrat mai multe persoane pentru că eram câştigătorii de anul trecut şi aveau dreptul să vadă prezentarea. După atât stres şi atâtea nopţi nedormite, cu tensiune, a fost o descătuşare faptul că am câştigat. Un concurent din Macedonia s-a  băgat sub masă să doarmă, nu a mai rezistat. Este obositor, stresant, sunt atâtea zile de jurizare”, ne-a declarat profesoara Adina Voicu.

 

Anul trecut, aceeaşi echipă a câştigat medalia de aur, la aceeaşi competiţie

 

Anul trecut, aceeaşi echipă a obţinut medalia de aur la aceeaşi competiţie mondială.

„În anul 2017, am obţinut tot medalia de aur, cu aceeaşi echipă. Pentru anul acesta, am început pregătirea intensă încă din iarnă, pe vremea aceea foarte neprietenoasă, când trebuia să filmăm unele lucruri. După aceea, am lucrat mult la prezentare, pentru că trebuia sincronizare la fracţiune de secundă şi am repetat de foarte multe ori, băieţii trebuiau să se sincronizeze cu ceea ce apărea pe ecran. Am schimbat aspectul proiectului de vreo trei-patru ori şi de fiecare dată am luat-o de la capăt cu alte idei”, ne-a mai spus Adina Voicu.

 

De 12 ani, profesoara Adina Voicu participă la concursul de informatică cu elevi care se întorc cu medalii de bronz, argint şi, mai nou, aur

 

Adina a aflat de acest concurs în urmă cu 12 ani şi a mai luat parte la mondiale cu alţi elevi, de unde s-a întors cu medalii de bronz şi argint.

„Este o finală mondială, este mai sus decât orice altceva am participat în viaţa mea cu elevii şi am luat parte la competiţii naţionale şi internaţionale. Nu există grad de comparaţie. Aici vin geniile lumii. Copiii învaţă din proiectul acesta, pur şi simplu îşi asigură viitorul. Eu sunt profesor de limba engleză şi nu de informatică. Fac ce îmi place, mă ocup şi cu fotografia, deci, automat, de la fotografie trec la editări şi la filme, şi la tot ce ţine de domeniul informatică. Povestea este lungă, am aflat de acest concurs acum 12 ani. Eu am mai fost la mondiale cu alte echipe. Adică nu contează ce elev pregătesc, ci că orice fac, tot acolo ajung, deci, trec de selecţia naţională. Mai am medalii de argint şi de bronz, dar aurul de anul trecut am început să îl câştigăm, adică m-a întărit şi ştiu cum stă treaba acum şi cu cine concurez şi ce se cere cel mai mult. Acum 12 ani am început să particip. Am început cu o menţiune, şi după aceea, bronz, argint şi am ajuns la aur. Până anul trecut am făcut o pauză de doi ani, pentru că acum doi ani am luat argint la naţională, deci nu m-am calificat la mondiale, iar acum trei ani nu am avut elevi, trebuia să găsesc elevi pe care să pot să îi pregătesc. Urmează o perioadă de relaxare şi pregătiri pentru anul viitor. La anul  vom participa din nou, cu aceeaşi echipă. Va fi ultimul an al celor doi băieţi pentru că vor fi clasa a XII-a, aşa că va trebui, după aceea, să pregătesc o altă echipă. Nu ne-am pregătit pentru concurs în timpul şcolii, am făcut tot în timpul nostru liber, nu ne-a ştiut nici vântul, nici pământul. Colegii celor doi elevi m-au primit cu flori, a fost foarte frumos. Şi colegii mei m-au întâmpinat foarte bine. În timpul liber facem tot ce putem pentru liceu, nu este vorba doar despre mine, ci şi despre ceilalţi profesori care fac activităţi frumoase”, a afirmat interlocutoarea noastră.

 

Echipa olteniţeană s-a confruntat cu probleme financiare, însă au găsit sponsori pe ultima sută metri în urma unui apel pe o reţea de socializare

 

Pentru a ajunge la performanţă nu este uşor. Această echipă olteniţeană s-a confruntat cu probleme financiare. Însă, după ce a cerut ajutorul mai multor firme şi a fost refuzată, Adina Voicu a făcut un apel pe pagina sa de facebook, în care cerea ajutorul celor care doresc să îi ajute pentru a putea participa aşa cum trebuie la concursul „Infomatrix”.

Cât costă să fii campion? Echipa României (locuitori ai urbei pe nume Olteniţa) are cel mai modest stand de concurs, încă nefinalizat. Membrii echipei României nu stau la hotel cu celelalte echipe, ci fiecare doarme pe unde poate. Echipa României nu participă la excursiile din orarul competiţiei pentru că nu le poate plăti. Echipa României visează la aur. Intrăm în competiţie peste 13 zile. De obicei, nu scriu, nu mă exprim în vreun fel (exceptând fotografia), sunt un bun ascultător, însă prefer să nu îmi exteriorizez propriile sentimente. Am momente când refulez, când ştiu că nu pot face anumite lucruri, că sunt îngrădită. Ce mă doare cel mai mult este că aripile mele şi ale celor mai tineri ca mine sunt frânte de propriul sistem, de propria ţară. Suntem mândri de performanţele românilor, dar s-a întrebat careva cine şi cât investeşte în educaţie? Familiile investesc. Atât. A cere o sponsorizare este considerată de mulţi deţinători de afaceri o formă de cerşetorie. De ce aşa? Unii dintre voi ştiţi despre ce este vorba. După munca asiduă, reprezentăm din nou România la mondialele de proiecte informatice. Ba mai mult, anul trecut ne-am întors (subsemnata, Bogdan Niculiţă şi Dragoş Costache), cu medalia de aur. Şi mai mult decât atât, de câţiva ani buni formez echipe greu sau imposibil de depăşit la faza naţională, participând la şapte finale mondiale, de unde m-am întors în fiecare an cu argint, bronz şi, în sfârşit, aur. Uite că m-am lăudat de data asta pentru că prea puţini oameni ştiu cât de multă muncă şi suflet depunem în timpul nostru liber. Nu mai vorbesc că Bogdan face dans de performanţă, tir cu arcul, a obţinut brevetul de scafandru, a câştigat naţionala Comunicări Ştiinţifice la geografie şi multe altele. Anul trecut am avut mare noroc: un prieten român stabilit în Germania s-a oferit să ne ajute şi am reuşit să finalizăm proiectul pe ultima sută de metri. Nu l-am rugat noi să ne ajute, el a fost cel care s-a oferit! Mentalitate nemţească’, am zis noi. Anul acesta, un ajutor neaşteptat a venit din partea unui fost elev extraordinar, care ne-a achitat taxa de intrare în finală: 300 de euro. Normal, şi el ieşit pe afară. De ce nu putem dezvolta o conştiinţă a valorilor şi în propria noastră ţară? Aveţi idee cât costă un concurs la nivel mondial? Păi, să vă spun: unele echipe au finanţare de zeci de mii de euro + bilete de avion, mese, excursii, bani de buzunar, totul oferit de şcoli, ministerele lor şi oameni care se oferă necondiţionat să îi ajute. Bugetul României: zero. Recunosc, cei 300 de euro ne mai scutesc din efort pentru că ne asigură câte două mese pe zi pe toată durata competiţiei, dar bugetul pentru proiect, standul României, portofolii pentru juriu, printuri, transport sunt suportate de noi. Nedrept!”, acesta fiind mesajul postat de profesoară.

Echipa avea nevoie de bani pentru cazare şi diverse materiale pentru a amenaja standul. Într-un final, o asociaţie care doreşte să rămână anonimă a ajutat echipa cu bani pentru a-şi plăti cazarea.

„Eram la pământ cu tot. Nu ne permiteam nimic. Reuşisem să achităm taxa aceea de 300 de euro, e taxa de catering şi transport. Ne făceam socotelile şi nu ştiam cum să facem. Unul din băieţi nu putea să plătească şi îi plăteam eu şi partea lui. Începusem să economisesc din vreme. Şi am postat ceva pe facebook, cu zece zile înainte de concurs, care se intitula Cât costă să fii campion. Nu mă aşteptam ca la acea postare să răspundă oameni, după ce am încercat la nişte firme şi ne-au refuzat. Ne-a contactat o asociaţie, care vrea să rămână sub anonimat. Ne-au întrebat cei de la asociaţie cum ne-am descurcat anul trecut, unde am stat pe durata competiţiei şi le-am explicat că am făcut naveta, băieţii nu au avut contact cu ceilalţi elevi. În 2017 am făcut naveta. Seara, la ora 20:00, când se închideau standurile, plecam la Olteniţa şi a doua zi de dimineaţă ne întorceam la Bucureşti. Partea de socializare este cea mai importantă, sunt activităţi, fac schimb de programe, cântă, dansează. Anul acesta, asociaţia ne-a plătit hotelul, iar din acei bani am mai cumpărat şi lucruri pentru stand. Am cumpărat traiste tradiţionale. Trebuia să facem portofoliile pentru juriu. Am băgat proiectul în trăistuţe. Pentru că trebuie şi materiale printate, am plătit tipografia cu 1.000 de lei. Cei de la editura Corint m-au sunat şi le-am spus că nu vreau bani pentru că mi-a fost plătită cazarea şi am plătit şi tipografia. Le-am spus să mă ajute cu diverse lucruri necesare pentru stand. Ne-au trimis nişte brelocuri cu opinci, vreo 20 de prosoape mici, ne-au printat nişte flyere şi ne-au trimis cutia care a sosit în Bucureşti chiar în prima zi de competiţie. O doamnă din municipiul Olteniţa, care conduce o pizzerie, ne-a ajutat cu cozonaci. Ne-a făcut 15 cozonaci, i-a dus la mecanicul de locomotivă, la tren. Sora mea, care locuieşte în Bucureşti, a aşteptat cozonacii la tren şi i-a adus la stand. Noi ne-am descurcat abia atunci când a început competiţia. Am trecut prin multe pentru a participa la această competiţie. Celelalte echipe au venit  sponsorizate de minister, de firme. Echipa Chinei avea echipament, treninguri, pantaloni de schimb, tot. Doar noi şi Ecuador am venit pe banii noştri. Competiţia ne-a creat emoţii deosebite şi o mare satisfacţie şi motivaţie de a evolua cât mai mult”, a conchis profesoara Adina Voicu.