„Săptămâna Prevenirii Criminalității” a început în județul  Călărași, prin ziua destinată prevenirii delincvenței juvenile.

Astfel, ieri, 22 mai, în județul Călărași, polițiștii de prevenire a criminalității, proximitate și ordine publică au purtat discuții pe tema delincvenței juvenile cu elevii din unitățile de învățământ.

 

Lansarea „Săptămânii Prevenirii Criminalității” a avut loc în amfiteatrul Colegiului Economic din Călărași. În prima parte a întâlnirii, liceenilor le-au fost transmise informații privind răspunderea penală a minorilor, semnificația noțiunilor de comportament deviant, precum și consecințele delincvenței juvenile. Le-au fost prezentate, de asemenea, și cele mai frecvente fapte penale săvârșite de minori, precum, furtul, distrugerea, amenințarea, loviri sau alte violențe, polițiștii atrăgându-le atenția, în special, asupra consecințelor comiterii acestor fapte. Elevilor și cadrelor didactice le-au fost distribuite materiale cu caracter preventiv.

De asemenea, polițiștii le-au transmis elevilor următoarele sfaturi preventive: să fie atenți atunci când își aleg prietenii și să evite persoanele violente, delincvente sau conflictuale; să nu se lase influențați de alte persoane și să analizeze singuri riscurile la care se expun în anumite situații; să respingă propunerile de a participa la anumite „distracții”, precum consumul de alcool, droguri, jocuri de noroc, violențe verbale și fizice; să nu încerce să rezolve eventualele conflictele prin violență ci să apeleze la părinți, profesori, poliție; să nu distrugă lucrurile din școală, din parcuri sau mijloacele de transport în comun; să nu poarte asupra lor cuțite, pumnale sau alte obiecte tăietoare sau înțepătoare; acestea îți pot da un oarecare sentiment de siguranță, dar te pot transforma, în anumite împrejurări, în autorul unor fapte violente; să nu consume alcool sau droguri. Aceste substanțe sunt în strânsă legătură cu săvârșirea de fapte ilegale.