În perioada 29 – 31 mai 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Călăraşi a efectuat controale în mai multe domenii şi obiective de activitate precum comerţ, agricultură, transport, restaurante, baruri, piţerii, alimentaţie publică şi silozuri. În urma controalelor, inspectorii ITM Călăraşi au sancţionat 17 angajatori. De asemenea, aceştia au aplicat amenzi în valoare de 1.500 de lei.

 

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratul Teritorial de Muncă din Călăraşi, inspectorii din cadrul Compartimentului Relaţii de Muncă au verificat 15 angajatori. Dintre aceştia, doi au fost sancţionaţi. Totodată, au fost aplicate amenzi în valoare de 1.500 de lei şi au fost dispuse 32 de măsuri cu termene precise de rezolvare. De asemenea, inspectorii din cadrul Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat 16 controale în urma cărora 15 angajatori au fost sancţionaţi. S-au aplicat 29 de avertismente şi 29 de măsuri cu termene precise de rezolvare, pentru remedierea deficienţelor.