Peste 14.000 de ţigarete au fost confiscate, 20.140 de lei şi aproximativ 9.000 de euro au fost ridicați de polițiștii din Călărași, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, în urma a 22 de percheziții efectuate în județul Călărași și în municipiul București, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigarete.

 

La data de 6 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat 22 de percheziții domiciliare în județul Călărași și București. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 14.880 de țigarete, 20.140 de lei și 8.950 de euro. Au fost puse în aplicare 17 mandate de aducere, iar în urma administrării probatoriului, şase persoane, cu vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii activități infracționale.