În perioada 4 – 8 iunie 2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Călăraşi a efectuat controale în următoarele domenii şi obiective de activitate: fabricarea şi comercializarea mobilei, comerţ, agricultură, restaurante, baruri, prelucrarea lemnului, construcţii şi instalaţii electrice.

În urma controalelor, inspectorii din cadrul Compartimentului Relaţii de Muncă au verificat 35 de angajatori. Dintre aceştia, doi au fost sancţionaţi. De asemenea, au fost dispuse 32 de măsuri cu termene precise de rezolvare. Inspectorii din cadrul Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă au efectuat 34 de controale. Astfel, 32 de angajatori au fost sancţionaţi. Totodată, au fost aplicate 59 de avertismente şi 59 de măsuri cu termene precise de rezolvare, pentru remedierea deficienţelor.