Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, până la data de 8 iunie 2018, 3.353 de beneficiari ai programului de tomate cultivate în spații protejate din ciclul I au fost plătiți cu suma de 46.264.358,70 de lei. Cei mai mulți cultivatori provin din județele Olt (2000), Giurgiu (500), Teleorman (315) și Brăila (200). În primul ciclu din acest an s-au înscris 13.861 de cultivatori de roșii.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producția autohtonă începând cu luna mai și până în decembrie. Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro pe an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de cel puțin 1.000 de metri pătraţi, să obțină o producție de minimum două kilograme de tomate pe metri pătraţi, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative.