Centrul Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași a organizat zilele trecute, în comuna Ștefan Vodă, evenimentul cultural „Sărbătoarea salcâmului – In Memoriam Dumitru Savu”.

Reluată după zece ani de pauză, manifestarea dedicată cunoscutului dansator și coregraf Dumitru Savu a fost primită cu interes și căldură de autoritățile locale, dar mai ales de locuitorii prezenți la acțiunea CJCC Călărași, oamenii amintindu-și cu plăcere de consăteanul lor.

Evenimentul cultural dedicat coregrafului Dumitru Savu a început, în prima parte a zilei, cu o slujbă religioasă, oficiată de parohul bisericii din comuna Ștefan Vodă, preot Daniel Costin Mihai, la mormântul celui plecat dintre cei vii la doar 45 de ani, prilej cu care au fost depuse două coroane de flori din partea Centrului Județean de Cultură și Creație și a Primăriei Ștefan Vodă.

Manifestarea organizată de CJCC a continuat cu programul artistic în cadrul căruia pe scena amplasată în centrul localității au evoluat membrii Ansamblului Folcloric „Bărăganul” al Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, dar și cei ai Ansamblului Folcloric Profesionist „Cununa Carpaților” București.

De asemenea, au încântat publicul cu vocile lor, interpreții de muzică populară Adina Roșca, prezentatoarea evenimentului, Cătălin Doinaș și Daniel Turică.

Dumitru Savu s-a născut la data de 27 octombrie 1952, în comuna  Ștefan Vodă, și se odihnește în somnul de veci în cimitirul acestei localități din 7 iulie 1998.

Savu a debutat ca dansator la Ansamblul Folcloric „Grivița Roșie” București, apoi și-a continuat activitatea în cadrul Ansamblului Folcloric „Cununița” de la Modelu, județul Călărași, unde a participat, împreună cu colegii, la diferite festivaluri din Turcia, Grecia şi Italia. Pentru că a iubit folclorul tradițional și implicit dansul popular, Dumitru Savu a lăsat în urma lui ansambluri înființate chiar de el în mai multe localități din județul Călărași: Cuza Vodă, Independența, Dichiseni, Dragalina, Dragoș Vodă, Grădiștea, Perișoru și Ștefan Vodă.

De asemenea, și-a pus amprenta coregrafică înființând Ansamblul Folcloric „Balada Dunării”, Ansamblul Folcloric „Ghiocelul” de la Clubul Elevilor și Ansamblul Folcloric „Bărăganul”.

După dispariția sa fulgerătoare, munca în ceea ce privește coregrafia ansamblurilor înființate de Dumitru Savu a fost preluată de elevii acestuia, Marian State și Aurel Mailat, sub îndrumarea maestrului coregraf Marin Barbu.