La finele săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au intervenit la peste 140 de solicitări ale cetățenilor și au constatat 30 de infracțiuni.

 

În perioada 29 iunie – 1 iulie a.c., peste 200 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Au fost organizate şapte acțiuni și s-a intervenit la 147 de evenimente, dintre care 144 au fost sesizate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. În urma activităților, au fost constatate 30 de infracțiuni, şase persoane fiind surprinse în flagrant delict, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse trei măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 273 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 800 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 12 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 17 permise de conducere și retrase şase certificate de înmatriculare.

Inspectoratul General al Poliției Române acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității și, totodată, este pregătită să intervină atunci când situația o impune.