În urma discuțiilor pe care conducerea Primăriei Municipiului Călărași le-a avut, în cursul zilei de marți, 10 iulie, cu cea a operatorului de salubrizare Rebu, s-au hotărât următoarele: de la data de 1 august 2018, fiecare gospodărie din zona de case va primi săptămânal, din partea Rebu, câte un sac de 120 de litri pentru colectarea materialelor reciclabile (plastic, metal, hârtie, carton), mai puțin sticlă.

Atât operatorul de salubrizare, cât și fiecare cetățean au obligativitatea, prin contract, de colecta selectiv, respectiv de a recicla deșeurile. Astfel, Primăria Municipiului Călărași şi Rebu roagă cetăţenii să folosească în mod corespunzător pubelele destinate materialelor reciclabile pentru ca, ulterior, toată responsabilitatea colectării selective să rămână numai în sarcina operatorului.

Deșeurile provenite din construcții/demolări nu sunt ridicate de Rebu, așadar cetăţenii sunt rugaţi să nu le mai lase lângă platformele de gunoi. Acestea trebuie ridicate de societatea de salubrizare autorizată pentru transportul de deșeuri rezultate din demolări (Iridex Group Salubrizare, pe care o pot găsi la numărul de telefon 0738/763.659)

Resturile vegetale trebuie depozitate în așa fel încât Serviciul Public Pavaje şi Spații Verzi să le poată ridica în mod periodic.

Nerespectarea celor menționate anterior va duce automat la aplicarea de penalizări din partea Comisiei Europene pe acest segment al gestionării deșeurilor, cu repercusiuni asupra tarifului practicat de operator. În concluzie, cu repercusiuni asupra călărășenilor, prin mărirea substanțială a tarifului.