Joi, 12 iulie, a fost semnat Acordul de Asociere între Consiliul Județean Călărași, Fundația SERA România și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Călăraşi, primul pas către înființarea Centrului de Recuperare pentru Copilul cu dizabilități. Acest centru se dorește a fi un loc unde copiii cu tulburări de spectru autism și sindrom Down să primească cea mai bună îngrijire de specialitate și servicii de recuperare. Totodată, părinții copiilor pot beneficia de consiliere psihologică.

 

 

Consiliul Judeţean Călăraşi, întrunit în şedinţa ordinară în data de 28 iunie 2018, a aprobat asocierea judeţului Călăraşi cu Fundația SERA România și cu DGASPC Călăraşi, pentru realizarea obiectivului de investiții „Centrul de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi Călărași”.

Centrul va fi construit în incinta fostei unități militare de pe strada Independenței, iar valoarea investiției se ridică la suma de 357.000 de euro din care 15% reprezintă contribuția Consiliului Județean Călărași.

În promovarea interesului superior al copilului, eforturile societăţii trebuie îndreptate în direcţia susţinerii şi asumării responsabilităţilor faţă de el, în vederea creşterii calităţii vieţii, urmărindu-se ca toate serviciile, din oricare dintre domeniile de interes, să respecte standardele pentru dezvoltarea sa armonioasă.

Dizabilitatea este parte a condiției umane. Oricine poate ajunge la o situație de dizabilitate, rezultată din interacțiunea condițiilor de sănătate cu mediul în care persoana trăiește, se dezvoltă și își desfășoară activitatea. Dizabilitatea este un fenomen complex, multidimensional și în dinamică, în prezent accentul fiind pus pe înlăturarea barierelor de atitudine și de mediu, care împiedică participarea deplină și efectivă a persoanelor cu dizabilități în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți.

Fundația SERA România a venit cu o propunere de acord de asociere între judeţul Călăraşi cu Fundația SERA România și cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călăraşi, pentru realizarea obiectivului de investiții „Centrul de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi Călărași”.

Prin acest acord, Fundaţia SERA se obligă să suporte cheltuielile generate de construcţia sediului, precum şi dotările acestuia, în proporție de 85%, iar Consiliului Judeţean Călăraşi îi revine o pondere de 15% din întreaga valoare a obiectivului.

 

Minorii diagnosticați cu tulburare de spectru autist și sindrom Down, beneficiari ai serviciilor din centru

 

Grupul țintă al serviciilor oferite îl constituie minorii diagnosticați cu tulburare de spectru autist și Sindrom Down.

La nivelul județului nostru sunt înregistraţi 237 de minori cu tulburare de spectru autist, din care 70 în municipiul Călărași, şi 49 de minori cu sindrom Down, din care zece în municipiul Călărași. De menţionat că aceştia se află în evidența Serviciului de Evaluare Complexă din cadrul DGASPC Călărași ca fiind beneficiari ai unui certificat de încadrare în grad de handicap.

Obiectivele principale ale asocierii sunt: sprijinirea minorilor diagnosticați cu tulburare de spectru autist și sindrom Down, precum şi oferirea de asistență și suport pentru familie/reprezentant legal pentru dobândirea unor calități de coterapeut în procesul de recuperare al minorilor. Funcționarea unui centru de zi, în cadrul căruia să se acorde servicii de recuperare (Terapie ABA, educațională, psihologică, logopedie, kinetoterapie) pentru minorii cu afecțiunile descrise anterior se justifică prin înregistrarea unui număr în creștere a afecțiunilor menționate și o slabă acoperire a acestor servicii/terapii. Precizăm că, în prezent, în municipiul Călărași funcționează în cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copii cu Handicap Sever, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, un compartiment destinat consilierii și asistenței persoanelor cu tulburare de spectru autist, care oferă servicii de recuperare (terapie educațională, psihologică, logopedie, kinetoterapie), cu o capacitate de 30 de locuri și Centru de Recuperare de Zi, unde se oferă servicii de recuperare similare pentru minorii cu handicap, cu o capacitate de 50 de locuri.

Oana CĂLIN

observatorcl@gmail.com