Săptămâna aceasta, pe 20 iulie, municipiul Călăraşi va găzdui „Noaptea albă a muzicii folk”.

Evenimentul este organizat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Acesta va debuta la ora 21:30, pe scena din Parcul Dumbrava. Călărăşenii care vor asista la acest proiect cultural, vor putea asculta recitalurile următorilor artişti: Mircea Vintilă, Emeric Imre, Dinu Olăraşu, Titus Constantin, Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu, Zoltan Butuc, Ţapinarii, Viorel Burlacu. Prezentatoarea evenimentului va fi Elena-Loretta Popa. Invitat special este actorul Marius Bodochi.

„Tatăl meu mi-a făcut cadou o chitară spaniolă cu corzi de plastic, pe care o cumpărase de la un prieten. Am ieșit cu chitara mea în parc, acolo mă întâlneam cu prietenii și cântam. Așa s-au născut primele cântece și prietenii au fost primii mei spectatori”, spune Mircea Vintilă, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică folk.

Așadar, iubitorii acestui gen muzical sunt aşteptaţi vineri, 20 iulie, în Parcul Dumbrava, pentru a-şi umple sufletul de bucurie într-o  noapte frumoasă de vară  și pentru a continua povestea fără de sfârșit a folkului.