Aproximativ cinci metri cubi de lemn au fost confiscați de polițiștii călărăşeni, în urma unui control în trafic.

Săptămâna trecută, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Călărași și reprezentanții Gărzii Forestiere București au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și descoperirii activităților ilicite ce se săvârșesc în domeniul silvic referitor la recoltarea, transportul și comercializarea materialelor lemnoase.

În urma activităților efectuate, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, care transporta cu o autoutilitară pe Drumul Naţional 3A, pe raza comunei Perișoru, lemne de foc pentru care nu a putut prezenta aviz de însoțire a mărfii sau orice alte documente prevăzute de normele legale în vigoare privind circulația materialelor lemnoase.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar cantitatea de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.