Intervenție dificilă pentru pompierii militari şi colegii lor de la Ambulanță din Călărași luni după amiază. Un copil în vârstă de 10 ani a rămas blocat într-un gard metalic în Parcul Luceafărul din municipiul Călărași. Echipajul de descarcerare a folosit echipamentele din dotare și a tăiat fierul care era intrat câțiva centimetri în capul copilului. Ulterior pompierii l-au predat pe minor echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călărași cu medic, care l-a transportat la spital. Băiatul era conștient având funcții vitale. A fost apoi preluat de un elicopter SMURD și transportat la București, la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar – Arseni”. După incident, parcul a fost închis.

Reprezentanţii Primăriei Municipiului Călăraşi ne-au transmis că în momentul de faţă se va repara gardul, dar încă se poartă discuţii pentru a se lua o decizie finală care poate însemna chiar desfiinţarea terenului de fotbal din respectivul parc.

În această dimineaţă, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a convocat de urgenţă reprezentanţii compartimentelor de resort şi s-a dispus, pe lângă verificarea periodică, încă o verificare suplimentară a tuturor parcurilor din municipiu.

De asemenea, s-a dispus suplimentarea numărului de camere video din parcuri.