Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi organizează, în perioada 28 – 31 august, faza finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce are ca principal obiectiv perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor necesare intervenţiilor în situaţii de urgenţă.

La eveniment vor participa 12 loturi reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situații de urgență din urmatoarele județe: Iași, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanţa, Ialomița, Neamț, Sibiu, Suceava. De asemenea, vor participa în calitate de invitaţi lotul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Lespezi, lotul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență Fireproof Team S.R.L. Ploieşti şi lotul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Amintim faptul că, în ultimii doi ani, lotul sportiv al ISU Iași a ocupat locul I la acest concurs. În cadrul competiției, pompierii militari au de parcurs patru probe: „Pista cu obstacole pe 100 de metri”, „Ştafeta 4 x 100 de metri”, „Scara de fereastră” şi „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, iar clasamentul general va fi stabilit prin adunarea timpilor obținuți, la fiecare probă, de către fiecare lot.
Astăzi, 29 august, la ora 09:00, la Stadionul „Emil Alexandrescu” din municipiul Iaşi, va avea loc festivitatea de deschidere a competiţiei. La ora 11.00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, va fi susţinută proba „Scara de fereastră”.
Mâine, 30 august, la ora 08:15, la Stadionul „Emil Alexandrescu” din municipiul Iaşi, se va desfăşura proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri”. La ora 12.00, la Stadionul „Emil Alexandrescu” din municipiul Iaşi, va avea loc proba „Ştafeta 4 x 100 de metri”.
Poimâine, 31 august, la ora 08.30, la Stadionul „Emil Alexandrescu” din municipiul Iaşi, va fi susţinută proba „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”. La
ora 12:30, se vor desfăşura activităţi de premiere şi festivitatea de închidere a concursurilor.