La propunerea Ministerului Sanătății, Guvernul a aprobat săptămâna trecută o Hotărâre de Guvern care prevede reorganizarea Programului național de diabet zaharat derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și finanțat din bugetul  Fondului Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, în scopul asigurării accesului bolnavilor cu diabet zaharat insulinodependent la mijloace eficiente de monitorizare și control a nivelului glicemiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sanătății, structura Programului național de diabet  va cuprinde de acum două subprograme distincte: Subprogramul de diabet zaharat tip 1; Subprogramul de diabet zaharat tip 2 şi alte tipuri de diabet zaharat: tipuri specifice şi diabet gestațional. De asemenea, actul normativ reglementeză cadrul legal  pentru acordarea unor dispozitive medicale moderne pentru pacienții cu diabet zaharat tip 1. Este vorba despre sisteme de monitorizare continuă a glicemiei şi sisteme de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei, precum şi a materialelor consumabile aferente acestora. Se estimează că, printre beneficiarii acestor dispozitive sunt și 3.600 de copii.

Controlul optim  al nivelului glicemic al pacienților cu diabet zaharat tip 1 este esențial pentru a evita riscul de apariție a complicațiilor acute, specifice diabetului zaharat dezechilibrat, insuficient controlat. Pacienţii cu diabet zaharat tip 1 vor avea acces la aceste dispozitive pe baza unor criterii medicale elaborate de comisia de specialitate a Ministerului Sănătății.

„În primul rând, măsura aprobată de Guvern va duce la o îmbunătățire a calității vieții pacienților care suferă de această afecțiune. De asemenea, pe termen lung, estimăm și o scădere a costurilor  pentru tratamentele complicațiilor acute și cronice cauzate de lipsa unei monitorizări optime a valorilor glicemiei”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

De asemenea, prin actul normativ aprobat de Guvern, a fost introdus și un nou dispozitiv medical în Subprogramul de diagnostic şi tratament al epilepsiei rezistente la tratamentul medicamentos, parte integrantă a Programului naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă. Este vorba despre dispozitivul de stimulare cerebrală profundă ce va fi acordat bolnavilor cu  epilepsie rezistentă la tratament medicamentos.

„Prin introducerea acestui dispozitiv, pacienții cu epilepsie rezistentă la tratament medicamentos au la dispoziție toate cele trei proceduri disponibile în practică medicală. În acest fel, cazurile, care până acum necesitau tratament în străinătate, vor putea fi rezolvate în țară”, a mai declarat Sorina Pintea.