Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) și de Ministerul Educației Naționale invită liceenii interesați, cu cetățenie română, să participe la programul Future Leaders Exchange (FLEX), ediția 2019 – 2020.

Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului SUA și a împlinit 25 de ani de existență la nivel global.

Din 2015, Future Leaders Exchange Program există și în România și oferă liceenilor ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american, pe parcursul anului școlar 2019 – 2020.

Participarea la programul FLEX este gratuită, iar bursa oferită este completă. Până în prezent, 49 de liceeni români, din diferite județe ale țării, au locuit și învățat în Statele Unite ale Americii, în state precum Iowa, Texas, Colorado, California, Ohio, Pennsylvania sau Florida.

Future Leaders Exchange Program se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități, care sunt invitați să urmeze aceeași procedură de înscriere.

Programul FLEX a fost creat de Congresul SUA și presupune un schimb de experiență, pe perioada unui an școlar, pentru liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este de a promova înțelegerea reciprocă între cetățenii SUA și cei ai țărilor din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre Statele Unite ale Americii și să le prezinte americanilor țările lor de origine. Fiecare bursier va locui timp de un an alături de o familie americană și va studia într-un liceu american, având toate costurile acoperite prin program.

Pentru ediția 2019 – 2020, România va beneficia de 35 de burse. În prezent, alți 35 de liceeni români se află în SUA și urmează a reveni în țară anul viitor.

Criteriile de eligibilitate sunt următoarele: liceenii trebuie să aibă cetățenie română; să fie născuți între 15 iulie 2001 și 15 iulie 2004; să fie, la momentul înscrierii, în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a; să studieze limba engleză în liceu; să îndeplinească criteriile pentru a obține viza Statelor Unite ale Americii și nu au stat în SUA mai mult de trei luni în ultimii cinci ani.

Candidaturile se depun doar online, până pe 16 octombrie (ora 23:59) 2018. Aplicația este disponibilă la adresa: https://ais.americancouncils.o rg/flex.

Informații complete despre program sunt disponibile pe website: http://americancounci ls.ro/programe/flex/, iar pe pagina de Facebook @FLEX România pot fi regăsite poveștile foștilor bursieri.