Organizaţia Municipală a ALDE Călărași a rămas, de câteva zile, fără preşedinte. Astfel, George Vlase nu mai este preşedinte. Conform declaraţiilor acestuia, la baza acestei decizii au stat motive personale. Pe de altă parte, preşedintele interimar al Organizației Județene, Laurențiu State, a declarat: „Vreau să aduc în atenţia opiniei publice călărăşene, aşa cum se ştie cu ceva timp în urmă, că l-am desemnat pe domnul George Vlase să ne reprezinte în calitate de preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale a ALDE Călărași. Cu rugămintea, la momentul respectiv, ca într-o perioadă de o lună, o lună şi jumătate să consolideze în jurul domniei sale o echipă cu care să pună bazele unei funcţionări normale şi constructive în ceea ce priveşte Organizaţia Municipală Călăraşi. Din păcate, domnul George Vlase nu a confirmat, nu cunosc cu siguranţă din ce motiv, cu toate că de fiecare dată când mi-a cerut sprijinul am fost alături de dumnealui. Nu a fost persoana pe care ne-o doream în ceea ce priveşte construcţia la nivelul municipiului Călăraşi. Ca urmare acestui aspect şi în urma unei discuţii purtate cu domnia sa, am decis încetarea mandatului domnului George Vlase prin care a fost delegat în funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale a ALDE Călărași. În scurt timp urmează să identificăm o altă persoană cu care să intrăm în colaborare, o persoană care să ne aducă ceea ce ne dorim noi, o construcţie viabilă şi corectă la nivelul municipiului Călăraşi, având în vedere că este organizaţia cea mai puternică”.

La finele lunii iunie a acestui an, ALDE Călărași organiza o conferinţă de presă care avea ca principal scop prezentarea noului președinte interimar al filialei municipale Călărași, George Vlase. La vremea respectivă, Vlase declara: „Am fost numit în fruntea Organizaţiei Municipale a ALDE Călăraşi, unde am să mă străduiesc să duc la îndeplinire obiectivele care mi-au fost trasate. La nivel de municipiu, avem în prezent 120 – 130 de membri cu adeziune”.