De Ziua Educaţiei, în comuna Dorobanţu, a avut loc un eveniment deosebit, ce va rămâne cu siguranţă în istoria acestei localităţi. Astfel, la iniţiativa cotidianului „Ziua de Constanţa”, Şcoala Gimnazială din comuna Dorobanţu poartă numele profesorului universitar doctor Adrian V. Rădulescu, care a studiat la această unitate de învăţământ. La 18 ani de la moartea sa, istoricul Adrian V. Rădulescu a fost omagiat atât la Constanţa, cât şi în localitatea sa natală, comuna Dorobanţu, din judeţul Călăraşi.

 

 

Marele istoric şi arheolog Adrian V. Rădulescu a devenit, din data de 5 octombrie a.c., de Ziua Educaţiei, patronul spiritual al şcolii din comuna Dorobanţu, localitatea sa natală. Iniţiativa ca unitatea de înţătământ din Dorobanţu să poarte numele marelui istoric Adrian V. Rădulescu a aparţinut redactorului-şef al coditianului „Ziua de Constanţa”, Emilian Andrei. Evenimentul, ce a avut loc de Ziua Educaţiei, a adunat laolaltă oficialităţi locale şi judeţene din Constanţa şi din Călăraşi, profesori universitari, academicieni, elevi, dar şi localnici. De asemenea, membrii Ansamblului „Spicul Dorobanţu”, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, primarul comunei, Vasile Stoica, şi directoarea Şcolii Gimnaziale Dorobanţu, Maria Alexandru, i-au primit cu emoţie şi bucurie pe oaspeţii sosiţi la eveniment. Mai mult decât atât, la această manifestare a fost prezentă şi fanfara companiei Raja din Constanţa – „Muzica Apelor”. Acesta reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc în frumosul sat de pe malul lacului Mostiştea, Dorobanţu, activitate ce va rămâne cu siguranţă în istoria comunei, dar şi în mintea tuturor participanţilor. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat: primarul comunei Dorobanţu, Vasile Stoica, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Claudiu Palaz, primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Călăraşi, Marian Dinulescu şi Valentin Barbu, preotul Ramon Eugen Ilie, protoiereul Călăraşiului, profesorul universitar doctor Constantin Tudor, directorul şi redactorul-şef ai cotidianului „Ziua de Constanţa”, Claudia Tanislav şi Emilian Andrei, dar şi alţi invitaţi precum academicieni, profesori din Constanţa şi Dorobanţu, elevi şi locuitori ai comunei. Prezentă la eveniment a fost şi fiica patronului spiritual al şcolii din Dorobanţu, care a dezvelit placa de pe frontispiciul unităţii de învăţământ, iar toţi participanţii au vizionat filmul „Ctitorul”. Adrian Rădulescu, născut în data de 16 august 1932, în comuna Dorobanţu, judeţul Călăraşi. Acesta a fost un profesor universitar doctor și om politic român. A fost lector la Institutul Pedagogic Constanța, iar din 1990 a obținut prin concurs postul de profesor la Facultatea de Litere, Istorie, Drept, Teologie din cadrul Universității „Ovidius”, pledând pentru înființarea instituției și devenind primul rector al acesteia (1990 – 1991). Sub conducerea sa au fost făcute săpături arheologice la Tropaeum Traiani și au fost construite edificiul muzeului Adamclisi și pavilionul muzeiestic de la Histria. A îndeplinit funcțiile de primar al municipiului Constanța (1989 – 1990) și prefect al județului Constanța (1990 – 1991). S-a stins din viaţă la data de 5 mai 2000, la Constanța.

„A fost un eveniment deosebit pentru noi, dar şi o onoare pentru că am avut alături de noi personalităţi din Constanţa, dar şi din Călăraşi. Le mulţumim tuturor celor care au participat la această manifestare, una dintre cele mai importante ce au avut loc în comuna noastră frumoasă. Şcoala din Dorobanţu va purta cu mândrie numele marelui istoric Adrian V. Rădulescu, fiu al satului nostru, a menţionat primarul comunei Dorobanţu, Vasile Stoica.

„Ziua Mondială a Educației am sărbătorit-o la Școala Gimnazială din comuna Dorobanțu. O școală care din acest an va purta numele profesorului universitar doctor Adrian V. Rădulescu, fiu al acestui loc și ctitorul clădirii unde, zi de zi, școlarii descoperă lumea. La mulți ani tuturor dascălilor din județul Călărași și un gând bun copiilor care le sunt bravi ucenici în frumoasa taină a învățăturii, a declarat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.

„Am participat astăzi (n.r. – 5 octombrie a.c.) la evenimentul prilejuit de schimbarea denumirii unității de învățământ din localitatea Dorobanțu în Școala Gimnazială ‘Prof. Univ. Dr. Adrian V. Rădulescu’. M-am bucurat că în Anul Centenarului astfel de evenimente întregesc recunoștința celor care și-au pus amprenta asupra cunoașterii istoriei de pe meleagurile dobrogene și nu numai, așa cum a fost istoricul Adrian V. Rădulescu, o personalitate marcantă a societății dobrogene postbelice, fost profesor universitar doctor și om politic român, a spus Daniel Ştefan Drăgulin, primarul municipiului Călăraşi.

„Începând de astăzi (n.r. – 5 octombrie), de Ziua Mondială a Educației, Școala Gimnazială din Comuna Dorobanțu va purta numele celui care a fost Adrian V. Rădulescu, ctitorul, așa cum va rămâne în memoria posterității, fiu al acestei comune și fost elev al acestei școli gimnaziale. Felicit organizatorii acestui eveniment important în viața localității, un eveniment care reușește să aducă un omagiu unei personalități a culturii și politicii românești post-decembriste. Felicit în același timp și le mulțumesc celor de la ‘Ziua de Constanța’, celor de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, celor de la Universitatea Populară ‘Petre V. Haneș’ din Călărași și celor de la Muzeul Dunării de Jos din Călărași pentru inițiativa frumoasă pe care au avut-o și care m-a determinat să particip cu bucurie aici, în mijlocul elevilor, profesorilor, părinților și locuitorilor comunei Dorobanțu, la dezvelirea plăcii inscripționate cu noul nume al Școlii Gimnaziale, a precizat senatoarea Roxana Natalia Paţurcă.