Săptămâna trecută, Centrul Județean de Cultură și Creație (CJCC) Călărași a derulat proiectul de educație prin artă „7 zile – 7 arte”, având motto-ul „Shakespeare a creat lumea în șapte zile”. Astfel, timp de şapte zile, călărăşenii s-au putut bucura de spectacole folclorice, expoziţii, concerte ale unor artişti cunoscuţi, minunate piese de teatru, proiecţii de filme şi mâncare tradiţională.

Fiecare zi a acestui proiect de educaţie prin artă a avut câte o tematică. Astfel, ziua de 1 octombrie a fost dedicată artei tradiţionale, sala „Barbu Ştirbei” găzduind spectacolul folcloric „Nu uita că eşti român” susținut de Ansamblul Folcloric „Macii Bărăganului” din Ciocănești și de Ansamblul Folcloric „Bărăganul” al CJCC Călărași, invitatul special fiind Dinu Iancu Sălăjanu. În data de 2 octombrie 2018 s-au sărbătorit arta muzicală şi paradisul în culori, în foaierul Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi desfăşurându-se expoziţia „Paradis” a artistului plastic Marian Ionescu, iar sala „Barbu Ştirbei” a găzduit concertul formației Direcția 5. Pe 3 octombrie, zi dedicată artei coregrafice, pe scena călărăşeană a avut loc spectacolul „Frumoasa şi Bestia”, care aparţine Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Ziua de 4 octombrie a fost destinată artei teatrale, pe scena călărăşeană susţinându-se spectacolul Teatrului de Păpuși Brăila „Guliver în Țara Piticilor” şi piesa de teatru „O afacere rusească”, după A.P. Cehov. Pe 5 octombrie, arta cinematografică şi-a făcut simţită prezenţa la Cinematograful 2D/3D Călărași, unde au fost difuzate filmele „Strada speranţei”  şi „Secretul fericirii”. În ultimele două zile ale proiectului „7 zile – 7 arte”, respectiv 6 şi 7 octombrie, s-au desfăşurat activităţi dedicate artei plastice şi artei gastronomice. Astfel, în weekend au avut loc expoziţia şi atelierul de modelaj „Personaje, Personaje, Personaje…”, dar şi  o degustare de tochitură şi mămăliguţă, pe platoul din faţa Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Au fost şapte zile de excepţie, iar călărăşenii s-au prezentat în număr mare la toate activităţile derulate de Centrul Județean de Cultură și Creație.