Cu prilejul Zilei Educației, Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Protopopiatul Călărași, cu ajutorul unor buni credincioși, a oferit unor copii cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani, jocuri educative, ghiozdane și rechizite școlare în valoare de 700 de lei. Astfel, au fost susținuți pentru a merge la școală şi doi copii din județul Călărași, ai unui preot aflat în dificultate, dintr-o parohie misionară. „În acest an 2018, s-au bucurat de rechizite și ghiozdane elevii: Melente Ionuț Marian – clasa 0 – pregătitoare A; Frățilă Diana – clasa 0 – pregătitoare B și Gheorghe Andrei – clasa a II-a C, de la Școala Gimnazială ‘Tudor Vladimirescu’ din Călărași, cu care parohia noastră are un frumos și fructuos parteneriat educațional. Le mulțumim tuturor celor implicați în această acțiune, iar tuturor copiilor le spunem cu ocazia Zilei Educației: Spor la învățătură!”, a menţionat Adrian Grigoriu, Preot II-Parohia Nașterea Sfântul Ioan Botezătorul.