Joi, 1 septembrie, în municipiul Călăraşi se va deschide Târgul de Toamnă. Ca în fiecare an, Târgul îşi va deschide porţile pe 1 septembrie şi se va desfăşura până la data de 8 septembrie 2016. 123 de comercianţi au solicitat spaţii pentru a-şi amplasa tarabele şi terasele în Bâlci. Astfel, pentru anul acesta, au fost repartizate 33 spaţii pentru alimentaţie publică, nouă spaţii pentru parcurile de distracţie şi 81 de tarabe pentru societăţile comerciale de mărfuri industriale. Conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Primăriei Municipiului Călăraşi, societăţile de alimentaţie publică şi cele cu parcurile de distracţie plătesc concesiune un leu mp/zi la care se adaugă 0,5 lei mp/zi, salubrizarea. Celelalte 81 de societăţi comerciale plătesc 2 lei mp/zi la care se adaugă 0,5 lei mp/zi, salubrizarea. În momentul de faţă, agenţii economici participă la Târgul de Toamnă din Olteniţa. O parte dintre aceştia şi-au încheiat activitatea la Olteniţa şi deja şi-au instalat tarabele la Călăraşi. În Bâlci, va fi instalat şi un post permanent destinat acordării primului-ajutor în caz de nevoie. De asemenea, pentru buna desfăşurarea a Târgului de Toamnă, pe toată perioada derulării acestuia, în zonă vor fi prezenţi reprezentanţii Poliţiei Locale şi ai Jandarmeriei.

balci