Persoanele suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, reţinute de poliţiştii de investigarea criminalităţii economice din Călăraşi, au fost prezentate Parchetului şi instanţei de judecată, cu propunerea de arestare preventivă.

 

În seara de 1 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, cu propunerea de arestare preventivă, pe cele 13 persoane bănuite, reţinute în cursul zilei. Din cercetările efectuate în cadrul unui dosar penal a rezultat că, în perioada 2010 – 2013, acestea, în calitate de administratori şi reprezentanţi legali ai 15 societăţi comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate.

Persoanele respective sunt bănuite că ar fi înregistrat în contabilitatea firmelor mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de  materiale de construcţii şi servicii, în valoare totală de peste 2,5 milioane de euro. Prejudiciul cauzat prin evaziune fiscală este de un milion de euro.Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, bănuiţii ar fi efectuat mai multe operaţiuni sau tranzacţii financiare, urmărind spălarea sumelor de bani. Aceştia ar fi efectuat transferuri de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau ar fi rulat banii prin conturile societăţilor, metodă prin care ar fi  fost ascunsă originea ilicită a fondurilor, cauzând un prejudiciu de 2,5 milioane de euro.

Pe timpul cercetărilor efectuate în cauză, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra bunurilor suspecţilor (construcţii şi terenuri) în valoare de aproximativ 1.600.000 de lei, activitate ce va fi continuată până la concurenţa prejudiciului creat. Tribunalul Călăraşi a emis mandate de arestare preventivă pe numele a opt persoane, dintre care două se sustrag cercetărilor, procurorii dispunând faţă de alte şase persoane măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuate în cauză, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.