Instituția Prefectului a publicat datele actualizate cu privire la numărul de persoane vaccinate împotriva coronavirusului. Până în data de 2 februarie 2021 au fost administrate 6896 de doze de vaccin; 5557 de persoane au primit prima doză, iar 1339 au primit-o pe cea de-a doua. În ultimele 24 de ore au fost administrate 228 de doze de vaccin.

La centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Județean de Urgență au fost administrate 3263 de doze, la Spitalul de Pneumoftiziologie au fost administrate 1200 de doze, la Spitalul Orășenesc Lehliu Gară s-au administrat 255 de vaccinuri, la Spitalul de Psihiatrie Săpunari au fost administrate 302 vaccinuri, la Spitalul Municipal Oltenița au fost administrate 400 de doze, în Centrul MAN s-au administrat 120 de doze, 660 de vaccinuri au fost inoculate în cadrul Centrului Comunitar Sala Sport Lehliu Gară și 696 de doze au fost administrate în Centrul Comunitar clădire ENEL.

Autoritățile menționează că nu au fost raportate reacții adverse.