Ca urmare a creșterii numărului de incendii de miriști, incendii de vegetație uscată și incendii necontrolate, tot mai dese, la rămpile de gunoi din localitățile județului, cadrele Inspecției de Prevenire din subordinea Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, au prioritizat activitățile de control și au pus un accentdeosebit în luna iulie pe activitatea de identificare a utilizatorilor de terenuri unde au avut loc arderi necontrolate. Astfel, luna trecută,  pe parcursul activităților desfășurate în mai multe localități ale județului Călărași, cadrele Inspecției de Prevenire au aplicat sancțiuni contravenționale pentru neadoptarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, pe cale de consecință s-au acordat15 amenzi în valoare de 53.001 lei și un avertisment. Pe timpul executării activităților de prevenire efectuate de către cadrele Inspecției au fost identificate cinci persoane care executau lucrări cu foc deschis în vederea incendiierii miriștilor, toate fiind sancționate contravențional cu cinci amenzi în cuantum de 12.500 lei. ISU „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi, prin cadrele Inspecţiei de Prevenire, continuă să defășoare și în luna august activităţi de informare preventivă şi control pe raza judeţului privind măsurile de apărare împotriva incendiilor şi respectării legislaţiei în vederea obţinerii de către deţinătorii de terenuri agricole a permisului de lucru cu foc deschis pentru arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate. Pentru diminuarea şi înlăturarea unor astfel de evenimente, conform legislaţiei în vigoare, cetăţenii trebuie să ştie că în perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă. Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de aparare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

pompieri