În seara de 22 octombrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au acționat atât în mediul rural, cât și urban, pentru menținerea unui climat de siguranță publică, combaterea faptelor antisociale şi salvarea de vieţi, prin prevenirea accidentelor de circulaţie. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 259 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 de lei. Totodată, polițiștii au constatat zece infracțiuni la regimul rutier, efectuând cercetări în cadrul dosarelor penale întocmite. Au fost reținute 15 permise de conducere, dintre care şapte pentru consum de alcool şi au fost retrase 16 certificate de înmatriculare. Poliţiştii vor continua acţiunile, prin identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale.