Copiii învaţă ceea ce trăiesc

Multe se pot spune despre educația copiilor. Au curs destule cărţi din peneluri, unele controversate, altele îmbrățișate de public imediat după publicare, psihologii au fost considerați, ba prieteni ai părinților și duşmani ai copiilor, ba dușmani ai părinților pentru că în ”inconștiența” lor le dădeau nas copiilor învățându-I despre libertate și drepturi și tot așa.

Însă, până la descoperirea formulei corecte de citire și interpretare a cărților de parenting sau educatori de excepție, șansa educației copiilor noștrii e tot în noi, pentru că, noi, le suntem exemplul de zi cu zi. Am tot spus și mă repet, pentru copii contează foarte puțin ce spun părinții, de multe ori chiar ei nefiind atenți la ce le spun părinții, însă, sunt foarte atenți la ce fac părinții, iar apoi îi copiază aidoma, pentru că ei le sunt modele.

Când am descoperit-o pe Dorothy Law Nolte, am răsuflat ușurat pentru că, în sfârșit, cineva reușise să structureze succint formele de învățare ale copiilor și aplicarea ulterioară a învățării în propria lor viață. Poezia ei, scrisă prin anii ’50, este mai mult decât actuală și eu o consider numai bună de scris pe perete.

Poate că mulți dintre voi aplicați deja intuitiv părți din poezie, dar nu vă strică să o tot citiți și recitiți, pentru că, nu, sunteți personajele principale în piesa la care asistă zi de zi copiii voştri și nu ar da bine să tot apelați la sufleor. Niciunuia dintre voi nu i-ar strica o mantie de Superman sau de Wonder Women pusă în dulap la îndemână, iar Dorothy Nolte asta v-a țesut.

La bună citire, învățare și aplicare!

 Copiii învaţă ceea ce trăiesc

Dorothy Law Nolte

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală,

copiii învaţă să condamne.

Dacă trăiesc în ostilitate,

copiii învaţă să fie agresivi.

Dacă trăiesc în teamă,

copiii învaţă să fie anxioşi.

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă,

copiii învaţă autocompătimirea.

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol,

copiii învaţă să fie timizi.

Dacă trăiesc în gelozie,

copiii învaţă să simtă invidia.

Dacă trăiesc în ruşine,

copiii învaţă să se simtă vinovaţi.

Dacă trăiesc în încurajare,

copiii învaţă să fie încrezători.

Dacă trăiesc în toleranţă,

copiii învaţă răbdarea.

Dacă trăiesc în laudă,

copiii învaţă preţuirea.

Dacă trăiesc în acceptare,

copiii învaţă să iubească.

Dacă trăiesc în aprobare,

copiii învaţă să se placă pe sine.

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere,

copiii învaţă că este bine să ai un fel.

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi,

copiii învaţă generozitatea.

Dacă trăiesc în onestitate,

copiii învaţă respectul pentru adevăr.

Dacă trăiesc în corectitudine,

copiii învaţă să fie drepţi.

Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie,

copiii învaţă respectul.

Dacă trăiesc în siguranţă,

copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi.

Dacă trăiesc în prietenie,

copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.

Despre Cosmin Meleacă           

Cosmin Meleacă este psihoterapeut, atestat din 2015, de către “Colegiul Psihologilor din România” în specialitatea Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală și Hipnoterapie. De atunci, constant, se perfecționează, adăugând competențe noi necesare dezvoltării profesionale. Profilul complet poate fi vizualizat pe www.meleaca.eu.