După depunerea jurământului şi înaintarea în primul grad profesional, cu forţe proaspete şi entuziasm, 20 de tineri, absolvenţi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu”, s-au alăturat poliţiştilor de imigrări.

Noii poliţişti de imigrări au ieşit pe porţile şcolii dornici să îşi ocupe locurile atribuite şi să pună în aplicare cunoştinţele acumulate în timpul studiilor. Repartiţia s-a făcut luând în considerare media de absolvire, opţiunile acestora şi nevoia de personal existentă la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Astfel, absolvenţii îşi vor ocupa locul de muncă în cadrul aparatului central şi la structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, în domeniul operativ şi de suport, după cum urmează: Direcţia Suport Logistic, Serviciul Juridic, Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, Serviciile pentru imigrări ale judeţelor Galaţi, Ilfov, Prahova, Bistriţa -Năsăud, Birourile pentru Imigrări din judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Sibiu, Vâlcea şi Centrele Regionale de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Galaţi şi Timişoara.

Timp de şase luni de zile, proaspeţii absolvenţi vor beneficia de sprijinul colegilor cu experienţă, până la finalizarea perioadei de tutelă.

Totodată, inspectorul general i-a asigurat de întregul sprijin în exercitarea misiunilor încredinţate, profesia aleasă fiind una captivantă, plină de provocări, care implică profesionalism, onestitate, fermitate şi integritate.