Primăria Municipiului Călăraşi a plătit companiei furnizoare de electricitate, Enel Distribuţie Dobrogea, suma de 901.740 de lei pentru alimentare cu energie electrică a cartierelor Tineri I şi II. În cele două cartiere, au fost alocate 160 de loturi de teren, pentru construirea de case, conform Legii nr. 15/2003. În momentul de faţă, a fost eliberat certificatul de urbanism, urmând a se depune documentele pentru autorizare. Conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Primăria Municipiului Călăraşi, se intenţionează ca, până la sfârşitul acestui an, să fie finalizate lucrările de alimentare cu energie electrică. Până în prezent, puţini din cei care au primit teren în zonă au construit casele, acest fapt datorându-se lipsei de utilităţi. În ceea ce priveşte branşarea cartierelor la reţeaua de canalizare, până la momentul actual au fost traşi 1.940 de metri liniari de conductă şi 56 de cămine de vizitare pentru cartierul Tineri I. De asemenea, pentru aceste lucrări, începând din anul 2009, au fost alocate sumele de 757,18 mii de lei şi 663,26 de mii de lei. În cartierul Tineri II încă nu s-au efectuat lucrări de extindere a reţelei de canalizare. Pentru reţeaua de alimentare cu apă potabilă au fost alocate sumele de 149.027 de lei pentru cartierul Tineri I şi 432.081 de lei pentru cartierul Tineri II. În prezent, cele două cartiere sunt branşate la reţeaua de apă potabilă a oraşului.

cartier