La sfârşitul lunii trecute, procurorii au încheiat ancheta în cazul exploziei din blocul A 38, din municipiul Călăraşi. În urma cercetărilor, s-a stabilit că vină aparţine unui angajat al Distrigaz, care a şi fost trimis în judecată pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu şi distrugere din culpă. Acesta riscă până la 12 ani de închisoare.  

„Cercetările în dosarul privind explozia produsă în data de 25 decembrie 2013, într-un bloc din centrul municipiului Călăraşi a fost finalizat prin întocmirea rechizitoriului în data de 28 septembrie 2015. În acest dosar au fost cercetaţi atât proprietarul apartamentului în care a avut loc deflagraţia, cât şi un angajat al S.C. Distrigaz care nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiunile de serviciu şi care a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de neglijenţă în serviciu şi distrugere din culpă. Pentru aceste infracţiuni el riscă pedepse de până la 12 ani de închisoare. În privinţa proprietarul apartamentului care a decedat la câteva zile după deflagraţie, s-a dispus clasarea cauzei. Menţionăm că, prin acest rechizitoriu, a fost trimisă în judecată şi SC Distrigaz în calitate de parte responsabilă civilmente”, a declarat, pentru mediacalarasi.ro, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Xenofonte Purcărea.

 Angajaţii de la Distrigaz au fost de două ori la faţa locului înainte de explozie

blocbloc 2La vremea respectivă, angajaţii cafenelei de la parterul blocului în care s-a produs explozia au declarat că au simţit miros de gaz imediat după ce au pornit sistemul de aerisire al localului, astfel că au sunat la Distrigaz şi au solicitat intervenţia echipelor societăţii. Potrivit acestora, la faţa locului a venit un angajat de la Distrigaz care a făcut verificări, însă acesta nu a sesizat nicio problemă. La câteva ore de la plecarea angajatului, oamenii au simţit din nou miros de gaz şi au sesizat societatea de gaz pentru o nouă verificare. Astfel, la blocul respectiv a venit un alt angajat de la Distrigaz care a făcut verificări la faţa locului, însă nici acesta nu a depistat probleme. Locatarii blocului au spus că la câteva minute după plecarea acestui angajat al societăţii de gaz s-a produs explozia. În urma exploziei din 25 decembrie 2013 de la Călăraşi, în afară de cele două persoane decedate şi persoanele care au suferit vătămări corporale au mai fost afectate 17 apartamente, şapte spaţii comerciale şi sediile a două instituţii de stat (sediul SRI şi cel al Tribunalului Călăraşi), precum şi 14 autoturisme aflate în parcarea din faţa şi spatele blocului în care a avut loc explozia.