Noul Guvern nu a anunţat încă dacă va schimba prefecţii. Cu toate acestea, liderii partidelor politice se gândesc la eventualele propuneri, dacă acestea le vor fi solicitate. Copreşedintele PNL, Răducu George Filipescu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă: “Dacă se va pune problema schimbării prefecţilor, s-ar putea să fim întrebaţi dacă în zonă avem nişte recomandări, persoane care ar putea să îndeplinească funcţia de prefect, dar să nu fie membru de partid. Asta s-ar putea cere dacă prefecţii ar fi schimbaţi. Dar în mod normal, logic, un guvern care este chiar apolitic vrea să aibă prefecţii lui. În niciun caz nu vrea să aibă prefecţii vechi, pentru că ăia sunt ai PSD-ului toţi. Şi este logic ca ei să facă această schimbare, cândva. Prefectul este în mod normal reprezentantul Guvernului în teritoriu. Nemaifiind Guvernul PSD, nu mai sunt prefecţi PSD şi trebuie să aducă alţii care sunt pregătiţi, dar nu sunt prinşi în politică. Prefecţii sunt apolitici pe hârtie. Dar când prefectul nostru umblă pe la toţi primarii PNL şi îi ameninţă şi le spune să vină în PSD, ăla nu mai este apolitic, ală este prefect PSD din cap până-n coadă”. Întrebat dacă are o propunere pentru postul de prefect, Filipescu a răspuns că nu are încă. Ne gândim, daca va fi cazul. Nu m-a anunţat nimeni că trebuie să ne gândim la un prefect. Trebuie să găsim tehnocraţi, nu oameni politici. Nici în linia a doua nu trebuie să avem oameni politici. Este foarte greu, la Călăraşi, să găseşti oameni care să aibă afinităţi liberale şi să nu fie implicaţi în politica liberală. Pentru că este un oraş extrem de mic”, a precizat Filipescu.

PNL