Irina Cătălina Popa, călărăşeanca de 26 de ani rănită grav în incendiul din Clubul Colectiv, respiră de câteva zile fără ajutorul aparatelor. Aproape două săptămâni Irina a fost internată în stare critică pe secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti. De câteva zile, tânără a fost mutată într-o rezervă septică unde este ferită de infecții. Marți, 17 noiembrie, Irina a mai făcut doi pași mărunți în drumul către recuperarea după arsurile suferite în incendiul de la Colectiv din 30 octombrie. La vizita de astăzi am găsit-o bine, era conștientă și foarte prezentă și, până la venirea doctorei, deja îmi transmisese prin semne din buze cam tot ce urma să-mi spună aceasta. Au mai dispărut din copcile grefelor de piele, iar respirator Irina merge din ce în ce mai bine. Ieri și azi, pe timpul zilei, a fost deconectată de la aparatul care a ajutat-o să respire, și doar noaptea beneficiază de ajutorul lui pentru a putea dormi liniștită. Au început și ședințele de kinetoterapie și Irina a fost ridicată pentru prima oară din pat și a făcut câțiva pași. Tot de astăzi Irina a început să mănânce, primul meniu pe care l-a savurat singură a fost format din iaurt și banane. Cea mai mare bucurie a Irinei a fost reîntâlnirea cu Alice, prietena ei, împreună cu care a fost în acea seară în Colectiv, externată din Spitalul Elias. Împreună, sunt amândouă mult mai puternice! Sunt convins că Irina este pe drumul cel bun, spre însănătoșire! Irina, fii tare! Suntem și vom fi toți alături de tine!”, a postat fratele Irinei pe un site de socializare. Din judeţul Călăraşi au fost, în acea seară, în Clubul Colectiv Alice Ioniţă, Irina Popa, Vlad Şerban şi Marian Achim. Din Călăraşi au fost, în acea seară, în Clubul Colectiv Alice Ioniţă, Irina Popa şi Marian Achim. Întrucât va urma o lungă şi grea perioadă de recuperare, familia şi colegii Irinei de la Electronic Arts au deschis încă trei conturi speciale pentru donații, așadar mai jos sunt toate cele cinci conturi în puteţi face donaţii:

 

Titular cont: CATALINA IRINA POPA

IBAN LEI: RO21RZBR0000060018182568

IBAN EUR: RO80RZBR0000060018182573

IBAN USD: RO96RZBR0000060018182576

Cod IC/SWIFT: RZBRROBU

Titlu cont: DONATIE CLUB COLECTIV

IBAN lei (titular cont LIVIU SORIN POPA):

RO13INGB0000999900164316

IBAN EUR (titular cont LIVIU SORIN POPA):

RO48INGB0000999905431077

Pentru ING codul SWIFT este: INGBROBUcolectiv