Luni, 30 noiembrie a.c., Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, a publicat rapoartele privind rezultatele obţinute de elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a la Evaluările Naţionale din anul şcolar 2014 – 2015. Astfel, la nivelul judeţului Călăraşi, elevii s-au descurcat destul de bine la aceste testări.

CNEE, din cadrul Ministerului Educaţiei, a publicat luni, 30 noiembrie, rapoartele privind rezultatele elevilor la Evaluările Naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a din anul şcolar 2014 – 2015. Este al doilea an la rând când se susţin aceste testări la nivel naţional.

Rezultatele sunt uşor mai bune decât în anii precedenţi, a opinat, pentru adevarul.ro, secretarul de stat pe preuniversitar, Gabriel Ispas.

“Sunt câteva elemente care nu pot fi comparate, deci este dificil să măsurăm calitativ şi cantitativ din cauza schimbărilor care au loc în privinţa curriculumului. În momentul de faţă avem o uşoară creştere a nivelului elevilor, creştere care este sesizabilă încă de la nivelul anului 2011. În consecinţă, cred că vom avea rezultate mai bune la testele PISA. De asemenea, am vrea ca din luna ianuarie să publicăm şi un raport comparativ pe judeţe şi şcoli, să vedem cum a evoluat nivelul elevilor din şcoli. În ceea ce priveşte rezultatele comparative pe judeţe, se poate observa că acolo unde învăţământul este cel mai bine dezvoltat sunt şi cele mai bune rezultate (Bucureşti, Cluj, Iaşi)”, a explicat Ispas. Astfel, la nivelul judeţului Călăraşi, elevii de clasa a II-a s-au descurcat destul de bine la testul de citire şi scriere în limba română. Potrivit raportului, 73,04% dintre ei pot să redacteze corect un mesaj scurt. De asemenea, 58,31% dintre elevii de clasa a II-a scriu corect cuvintele. De altfel, aceştia nu s-au descurcat la fel de bine şi la matematică, unde au probleme la operaţia de scădere, mai arată raportul. La evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a, raportul arată că 88,3% dintre elevi au ştiut să extragă corect informaţii din texte, iar la matematică doar 64,71% au reuşit să ducă la bun sfârşit operaţiile cerute. Elevii de clasa a VI-a au susţinut teste de natură interdisciplinară. Raportul arată că elevii întâmpină dificultăţi atunci când trebuie să se exprime în scris într-o limbă modernă, deoarece peste 35% dintre ei au dat alte răspunsuri sau nu au putut răspunde deloc.