Poliţiştii Serviciului Rutier Călăraşi au identificat şi reţinut o femeie, după ce ar fi produs un accident de circulaţie soldat cu victime şi a părăsit locul faptei.

 

Investigaţiile efectuate de poliţiştii rutieri după comiterea unui accident, în dimineaţa de 5 decembrie a.c., pe raza localităţii Plătăreşti, judeţul Călăraşi, soldat cu rănirea a două persoane, au condus la identificarea persoanei care a condus autovehiculul implicat şi care a părăsit locul evenimentului rutier. Florentina R., în vârstă de 34 de ani, din comuna Plătăreşti, ar fi condus un autoturism pe Drumul Judeţean 301 şi ar fi lovit două persoane care se deplasau la marginea părţii carosabile. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a Ioanei D., de 33 de ani, şi rănirea uşoară a lui Marian D., în vârstă de 40 de ani, ambii din Plătăreşti. Conducătoarea auto a fost identificată în urma complexului de activităţi desfăşurate de poliţiştii rutieri, care au dispus, la data de 7 decembrie a.c., măsura reţinerii sale pentru 24 de ore. Aceasta a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.