Consilierii locali au aprobat în cadrul şedinţei extraordinare de îndată, organizată în data de 9 decembrie a.c., două proiecte de hotărâre privind prelungirea perioadei de implementare a proiectelor care nu vor fi finalizate până la sfârşitul lui 2015. Astfel, s-a aprobat Proiectul de hotărâre privind actul adiţional de prelungire a perioadei de implementare şi a cheltuielilor necesare finalizării proiectului cu titlul “Lucrări de reabilitare, modernizare şi dezvoltare a infrastructurii educaţionale preuniversitare – Liceul Tehnologic ‘Dan Mateescu’ din Călăraşi”, cod SMIS 53645, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul Major de Intervenţie 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă şi Proiectul de hotărâre privind prelungirea perioadei de implementare a proiectului şi a cheltuielilor legate de proiect necesare finalizării acestuia pentru proiectul cu titlul „Reabilitarea termică a blocului K17 din municipiul Călăraşi”, cod SMIS 53164, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere Domeniul de Intervenţie 1.2 – Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe. Pentru cele două proiecte s-a prelungit perioada de finalizare până la data de 30 iunie 2016. De asemenea, pentru Proiectul “Lucrări de reabilitare, modernizare şi dezvoltare a infrastructurii educaţionale preuniversitare – Liceul Tehnologic ‘Dan Mateescu’ din Călăraşi”, s-a aprobat suma necesară finalizării proiectului în termenul menționat (cheltuieli neeligibile în cadrul proiectului, care vor fi acoperite din surse proprii). Această suma este de 211.060,28 de lei inclusiv TVA și va fi introdusă în bugetul local al municipiului Călăraşi pe anul 2016. Şi pentru Proiectul „Reabilitarea termică a blocului K17 din municipiul Călăraşi” s-a aprobat suma necesară finalizării proiectului în termenul menționat (cheltuieli neeligibile în cadrul proiectului, care vor fi acoperite din surse proprii). Această sumă este de 90.000 de lei și va fi introdusă în bugetul local al municipiului Călăraşi pe anul 2016.primarie