Ziua Minorităţilor Naţionale va fi celebrată în data de 19 decembrie a.c., la sediul Primăriei Municipiului Călăraşi. Stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 881 din 9 decembrie 1998, Ziua Minorităților Naționale, sărbătorită în fiecare an pe 18 decembrie, este un prilej de a aduce în fața opiniei publice originea, istoria, cultura, tradițiile și obiceiurile minorităților. România s-a raliat acestui context internațional prin aprobarea HG nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca fiind Ziua Minorităților Naționale din România. Aceasta este celebrată de toate minoritățile etnice din țara noastră: maghiari, germani, ucraineni, ruși, lipoveni, evrei, turci, tătari, romi, armeni, bulgari, sârbi, croați, cehi, slovaci, polonezi, greci, albanezi, italieni. Astfel că Primăria Municipiului Călărași, prin Biroul Minorități, invită călărășenii sâmbătă, 19 decembrie, la ora 12:00, în sala de ședințe a instituției, să asiste la un program artistic oferit de copiii minorităților locale. O serie de manifestări organizate în aceste zile reflectă diversitatea socio-culturală cu care etniile minoritare însufleţesc şi completează tradiţiile şi cultura românească, oferind, în acelaşi timp, o privire de ansamblu asupra răspândirii diferitelor minorităţi pe teritoriul ţării noastre şi asupra modului în care tradiţiile minorităţilor şi ale majorităţii s-au influenţat şi s-au potentat reciproc, în decursul anilor de coexistenţă.

DIGITAL CAMERA
DIGITAL CAMERA