De sărbătoarea Sfântului Nicolae, a fost susţinut concertul caritabil “Să ştii că şi eu te iubesc”, găzduit de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi. Evenimentul a fost organizat de voluntarii acestui spital, sub directa coordonare a directorului medical, conf. univ. dr. Laurenţiu Beluşică. Concertul a avut ca scop strângerea de jucării, haine, dulciuri şi alte bucurii pentru copiii internaţi la Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean Călăraşi. Copiii au primit cu veselie cadourile şi s-au bucurat foarte mult de această acţiune, pentru câteva clipe uitând de chinul injecţiilor, pansamentelor şi branulelor. Invitaţii au privit cu respect şi mândrie pe voluntarii care au dorit să bucure sufletele copiilor cu cântecele frumoase, pe voluntarii care au adus daruri pentru micuţi, dar şi pe toţi voluntarii acestui spital, care, zi de zi, contribuie la buna funcţionare a acestei unităţi medicale şi la bunăstarea pacienţilor internaţi aici. Prin organizarea acestui concert caritabil, directorul medical al Spitalului Judeţean Călăraşi, conf. univ. dr. Laurenţiu Beluşică, a dorit ca şi copiii internaţi la secţia de pediatrie să simtă din plin bucuria venirii lui Moş Nicolae, precizând că în data de 20 decembrie 2016 va desfăşura o altă acţiune, care să aducă tot la fel de multă veselie pe chipurile micuţilor cu probleme de sănătate. “Mulțumesc tuturor celor care azi au fost alături de noi în misiunea de a aduce alinare copiiilor bolnavi. Artiști, voluntari, sponsori, participanți, oameni simpli, anonimi mulți dintre ei, au dăruit din ce au ei. Au câştigat toți. Cei care au primit, dar şi cei care au dat. Am văzut pe fețele tuturor bucurie. Pe 20 decembrie o să fie şi mai frumos”, a precizat directorul medical al spitalului, conf. univ. dr. Laurenţiu Beluşică. La acest eveniment caritabil, au dorit să fie alături de copiii internaţi la Secţia Pediatrie şi elevii Colegiului Naţional “Barbu Ştirbei” din Călăraşi. Îndrumaţi de profesoara Aurelia Drumea, liceenii au pus mână de la mână şi au adus daruri copiilor, aducându-le în acest fel un strop de bucurie în sufletele lor frumoase. “Moş Nicolae nu i-a uitat în acest an nici pe copiii, care din cauza unor probleme de sănătate, au ajuns în aceste zile la spital. Micuţii internaţi la secţia de pediatrie au primit cadouri de la Moşul darnic şi bun. Moş Nicolae a avut ajutoare de nădejde în acest an, pe elevii de la Colegiul Naţional ‘Barbu Ştirbei’, care au pus mână de la mână pentru a oferi micuţilor cadouri. Gestul de la suflet la suflet a avut efect şi preţ de câteva clipe a dispărut durerea de pe chipurile copiilor internaţi, lăsându-le bucurie în suflete”, ne-a declarat profesoara Aurelia Drumea, din cadrul Colegiului Naţional “Barbu Ştirbei” Călăraşi. concert-2concert-3