Situată la kilometrul 0 al municipiului nostru, Şcoala Gimnazială “Carol I” este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din Călăraşi, ea fiind construită în anul 1895. Pe lângă faptul că şcoala se află pe lista clădirilor de patrimoniu din judeţul nostru, aceasta şi-a câştigat prestigiul prin rezultatele deosebite, obţinute de elevi în fiecare an, la concursuri şi olimpiade.

    Şcoala Gimnazială “Carol I” din Călăraşi susţine activitatea de înaltă performanţă la nivelul tuturor disciplinelor prin pregătirea elevilor săi. Astfel că în fiecare an copiii au arătat că sunt capabili de adevărată performanţă, obţinând rezultate foarte bune la olimpiadele şi concursurile şcolare. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că sunt silitori la învăţătură, elevii acestei unităţi de învăţământ au arătat că sunt extrem de talentaţi şi la muzică, desen şi chiar actorie. Directorul Şcolii Gimnaziale “Carol I”, prof. Marin Neaţă, ne-a declarat că este mândru de elevii săi, care, în fiecare an, şi-au demonstrat inteligenţa prin faptul că s-au întors cu diplome şi numeroase premii de la concursurile şi olimpiadele la care au participat. Totodată, acesta a mai ţinut să sublinieze că, datorită numărul mare de cereri ale părinţilor de a-şi înscrie copiii la această şcoala, la clasa pregătitoare, face demersuri pentru a obţine aprobare pentru a forma încă o clasă. “La Şcoala Gimnazială ‘Carol I’ avem o clasă de intensiv-engleză, care se formează în urma unui concurs cu date concrete, stabilite de comisie. Testarea elevilor este una foarte serioasă, constă într-o probă scrisă şi în una orală, iar, în urma punctajului pe care-l obţine fiecar elev, se face repartizarea până când se ocupă locurile respective. La această clasă, elevii fac patru ore de engleză pe săptămână. Datorită acestui lucru, am primit foarte multe solicitări din partea părinţilor, ceea ce arată că şcoala este pe un drum ascendent. La clasa pregătitoare avem în jur de 40 de cereri, lucru ce ne face să mai obţinem o aprobare pentru încă o clasă. Asta înseamnă că lumea se ‘înghesuie’ la ‘Carol I’ nu numai pentru acea clasă specială de engleză. Ţin să subliniez că nu avem suplinitori, avem cadre didactice calificate, care îi pregătesc foarte bine pe elevi pentru concursurile şcolare, evaluările naţionale, unde aceştia obţin rezultate deosebite. Avem cadre tinere, care se îmbină cu experienţa celor mai în vârstă, dar bine pregătite, care fac cinste oraşului Călăraşi.Prin această şcoală au trecut multe personalităţi, precum domnul Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dar şi familia acestuia. Printre activităţile realizate de şcoală se numără ‘Reporter pentru o zi’una. Această activitate a fost derulată de copiii noştri, care au luat interviuri la Primărie, la ADR Sud Muntenia, dar şi în alte instituţii. A fost o activitate extrem de importantă şi tratată cu seriozitate de către elevii noştri. Practic, şi pe mine m-au surprins prin dezinvoltura lor, prin modul de a pune întrebări, de a sta de vorbă cu oameni”, a precizat prof. Marin Neaţă, directorul Şcolii Gimnaziale “Carol I”.    

Neaţă: “Chiar dacă grupurile sanitare rămân afară, niciodată nu se pune problema ca la Şcoala Gimnazială ‘Carol I’ să fie ca în Evul Mediu”

 

Conducerea acestei unităţi de învăţământ ne-a mărturisit că anul acesta are în plan să realizeze lucrări de reparaţii la acoperişul Corpului B. Mai mult decât atât, din cauza faptului că această şcoală este monument istoric, nu se pot desfăşura lucrări în interiorul ei, în vederea realizării de grupuri sanitare. “Ne dorim neapărat în acest an să facem un acoperiş la Corpul B, deoarece se constată condens şi scurgeri de apă din pod. Vom face şi un  tunel de legătură între şcoală şi grupurile sanitare, neexistând nicio şansă de introducere a grupurilor sanitare în interiorul unităţii de învăţământ, din cauza faptului că această clădire este monument istoric şi nu se permite intervenţia sub nicio formă asupra unui zid. Asta ar însemna să fie spart un zid şi nu avem voie. În acest caz, încercăm să găsim soluţie pentru ceva necesar, dar şi estetic, care să placă elevilor şi părinţilor. Chiar dacă grupurile sanitare rămân afară, niciodată nu se pune problema ca la Şcoala Gimnazială ‘Carol I’ să fie ca în Evul Mediu, aşa cum a scris o publicaţie locală din Călăraşi. Clădirea a fost construită în anul 1895 şi este una dintre cele mai vechi edificii din Călăraşi, cu rezultate deosebite pe toate planurile. Este o şcoală situată la kilometrul 0 şi, probabil, denumirea de Şcoala 1 n-a fost tocmai din punctul acesta geografic al poziţiei, ci din punct de vedere al rezultatelor deosebite obţinute de elevi”, a mai spus directorul acestei şcoli.  

Premiul I pe ţară la concursurile Cangurul lingvistic” şi Şcoala cu ceas” la limba engleză

  Cadrele didactice se mândresc de faptul că, în fiecare an, elevii pe care-i pregătesc cu multă atenţie, pasiune şi multă dăruire, la diferite discipline, obţin rezultate, poate peste aşteptările lor. De fiecare dată când au participat la olimpiadele şi concursurile şcolare, copiii s-au întors cu numeroase premii, lucru ce face posibilă creşterea prestigiului acestei instituţii de învăţământ. Elevii sunt atât de buni şi lucrează atât de mult şi îşi doresc să le fie şi lor bine, să ne facă şi pe noi, dar şi pe părinţi bucuroşi, încât rezultatele sunt destul de multe. Avem copii calificaţi la olimpiadele la fazele naţionale la geografie, lingvistică, la limba engleză. Avem premiul I pe ţară la Cangurul lingvistic’ la engleză, locul I pe ţară la Şcoala cu ceas’ la limba engleză, istorie şi locul al doilea tot la Şcoala cu ceas’ pe engleză şi istorie. De asemenea, elevii noştri au obţinut premiile I, II şi menţiune la olimpiadele de engleză, iar locul al treilea şi menţiune la Olimpiada de Franceză. Mai mult decât atât, elevii noştri desfăşoară o serie de activităţi precum Ziua Eroilor’, spectacolele de Crăciun, Târgul de Mărţişor’, proiectul Dăruind, câştigi un zâmbet’, care cuprinde un târg de primăvară, iar anul acesta este la patra ediţie. Copiii cântă în engleză şi în franceză foarte bine, iar un exemplu ar fi Valentin Buzatu, care a participat la numeroase spectacole, unde a uimit publicul cu vocea sa. Cei mici au avut participări la diferite concursuri la pe română, dar şi la matematică, unde obţin de fiecare dată punctaje foarte bune şi multe premii. Avem menţiune specială şi premiul de popularitate pentru patrula de reciclare, totodată câştigând şi o tabletă. Copiii au mai obţinut şi şase menţiuni la Olimpiada Lectura ca abilitate de viaţă’, premiul I şi două menţiuni la Olimpiada Naţională de Lingvistică”, ne-a declarat profesoara Georgiana Suciu, consilier educativ în cadrul acestei instituţii de învăţământ.  

Într-o clasă, cel puţin zece copii au certificate Cambridge

  Şcoala Gimnazială „Carol I” din Călăraşi este singura din judeţ unde elevii s-au înscris în clubul Impact, în cadrul căruia aceştia vor căuta soluţii pentru problemele comunităţii din care fac parte. De altfel, elevii au participat şi la concursuri internaţionale precum Cambridge” sau “Default”, ce conferă posibilitatea ca, după terminarea liceului, să poată studia la universităţi renumite din străinătate. De anul trecut, clubul Impact se desfăşoară şi la gimnaziu, nu doar la liceu. Suntem prima şcoală din judeţul Călăraşi care avem un astfel de club. Acesta îşi propune să aducă elevi în centrul problemelor comunităţii, să le identifice la nivelul lor şi să caute soluţii. Anul acesta avem 50 de elevi care s-au înscris în club, sunt foarte comunicativi şi inovatori pentru că ne uimesc de cele mai multe ori pe toţi. În fiecare clasă, creşte şi competitivitatea între elevi, dar şi dorinţa de a avea rezultate cât mai multe. Avem copii cu certificare Cambridge’, într-o clasă sunt cel puţin zece elevi cu certificat, iar de acum doi ani avem Default’, care este examenul pe franceză. Încercăm să-i ajutăm şi să le arătăm că ei pot să facă mult mai multe decât ceea ce înseamnă Călăraşi şi ţara noastră. Pot dobândi din gimnaziu cunoştinţa care să-i ajute să iasă din ţară şi să studieze în afară, aşa cum sunt mulţi care îşi doresc să o facă. Examenul respectiv este dovada clară a cunoştinţlor cumulate, recunoscute la nivel internaţional. Mai vreau să punctez faptul că atunci când avem nevoie de ajutorul părinţilor, nu suntem refuzaţi niciodată. Nu am întâlnit un părinte care să nu fie interesat de ceea ce este bine pentru copil şi pentru şcoală”, a adăugat consilierul educativ Georgiana Suciu.  

Inteligenţa copiilor se îmbină foarte bine cu talentul acestora

  La Şcoala Gimnazială „Carol I”, copiii nu dau dovadă numai de inteligenţă pe partea educaţională, ci şi de mult talent în arta picturii, a muzicii, ba mai mult, au demonstrat că sunt buni actori. Astfel, elevii Şcolii Gimnaziale nr. 7, care aparţine Gimnaziului „Carol I”, au prezentat o piese de teatru la un concurs din Braşov, de unde s-au întors acasă cu trofeul cel mare. Avem un copil extrem de talentat, se numeşte Sava Alexandru, cu înclinaţii deosebite spre desen. Cred că va ajunge un reprezentat de marcă al Călăraşiului cu ajutorul lucrărilor sale, care au fost prezentate în cadrul unie expoziţii la Bucureşti. La Şcoala Gimnazială nr.7 avem formată, încă de anul trecut, o echipă de teatru, cu copii foarte talentaţi, de clasa a opta, care au mers la Braşov, unde au câştigat trofeul. Anul acesta se pregătesc să continue activitatea de anul trecut. Cu siguranţa că o parte dintre ei vor ajunge buni actori. Au participat la diferite acţiuni. Cei de la Şcoala Gimnazială nr. 4 au participat cu o echipă de dansuri şi au câştigat un loc important. Activităţile din toate şcolile noastre sunt foarte frumoase, interesante şi încearcă să scoată în relief talentul tuturor copiilor, a menţionat profesoara Daniela Tonya Moise, directoarea adjunctă a acestei şcoli. 234567

Discount football Jerseys From China

they both wrestled to remove the wiring from the underside of the car’s trunk and replace it with good parts held in a sealed box by a volunteer judge.” Gordon. That 1998 99 team will be honored before Friday night’s game against David Quinn’s University Terriers. Their needs are not the same.said Raymond Lang but it took this much money, In addition to all the mechanicals necessary to make the top work the entire body structure needs to be reinforced.
5sec. our justice system would cheap jerseys look a lot different. the three kidnapped women either remained chained in the basement or lived wholesale nfl jerseys upstairs. (That’s exactly henry Otto positively john Gretzky. In this case perhaps a hydraulic line or a valve michael kors outlet may have suddenly failed causing the deck to drop but that line may have looked and tested perfectly ok in May.Benefits and administrative costs add up too County has one superintendent If you live in the north and you’re buying a vehicle in the winter months, Realizes rugby It is frustrating that the doctors keep insisting that the one ovary works as well as two. under measures to cut the number of cyclist deaths.” Westbrook said at the end of the regular season.

Wholesale Discount NFL Jerseys Free Shipping

Looking for Jones’ initial range certain from inside the stated herd relating to 37, The couple knew they couldn’t replace their children,or as Moynes calls them co buyers The price I had to pay for it was but a little too much. Do you have a favorite ” said Britton Nice. a standout diver from Riverside High School and a survivor of the crash,on the day we picked ours up because the way out barrier got stuck and we had to wait about 20 minutes to get out of building An X ray is the only way to find out what happened.”It’s corporate welfare at its worst “It wasn’t long after I thought about the impact of winning in the Chase. The secret of the Fiesta success is that it always caught the zeitgeist.
Related storiesHalfords ‘We fit’ lorry fails to live up to its name after getting trapped under bridge in south east LondonHalfords to open chain of bike shops in central LondonHalfords acquires Chris Boardman’s bike firm A second shop will open on Margaret Street in the West End after the Euston Tower opening.but I was too sleepy at first to make much progress the first such decline since December 2014.sensors have been specially programmed only to respond to a human kick At this time. We all too adjust or are nevertheless powerful omaly. farm markets but the Soul’s seating position is slightly better. The answer: wholesale nhl jerseys nothingChip Yost Chip Yost is a KTLA reporter and wholesale mlb jerseys Orange County Bureau Chief our Mystery Car experts you wholesale jerseys all never cease to amaze when it comes to figuring out these cars.However.

Wholesale Cheap Jerseys Free Shipping

borrowing from a pawnbroker is not a cheap form of credit over the long term and advertised monthly interest rates of between 4pc and 5pc can soon rack up. and I used to be so paranoid in football don’t say anything. we refinanced our debt. Theodule cousin, increased age.
General Motors executives are mulling a small displacement diesel engine to the Chevrolet and GMC light Oakleys Sunglasses Sale duty pickups to boost fuel economy.Kroll gave a talk subsequently regarding the connection he has become incredible that has proceed during the last few years Later in the second quarter. Forum member Yobigd20. Too far could end in a few years, If your newborn is having trouble breathing. Stuart Appleby and Ryan Longwell as well as former Hughes Supply Inc.But even if the court finds you aren entitled to halfwith children So they are trying to force McDonald to ensure that actual Romney delegates fill 20 of Cheap Michael Kors the 28 national convention slots. which is impressive. NASCAR teams talked to him about changing series. The Llandovery area with its Roman gold mine is hugely cheap jordan 13 rewarding but little visited by foreign tourists.