Preşedintele interimar al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Călăraşi, Aurel Niculae, a precizat, în cadrul ultimei conferinţe de presă, că îi dă de gândit comportamentul lui Carmen Filimon din ultima perioadă. Deputatul este de părere că aceasta se va reorienta către altă formaţiune politică. Faptul că a intrat în concediu medical o distinsă colegă de-a noastră ne dă de înţeles că s-ar putea să se reorienteze. Dacă va face acest lucru, vă vom informa şi pe dumneavoastră cu aceeaşi deschidere pe care am avut-o până acum. Din comportamentul doamnei Filimon din ultima perioadă, eu simt că se va reîntregi acolo unde a mai fost cândva, iar dacă asta va fi opţiunea dânsei, nu putem decât să o respectăm şi să-i urăm succes în acea construcţie socialistă. Pentru că nu a participat la ultima şedinţă, răspunzând altcineva la telefon şi spunând că doamna Filimon este în concediu medical, este un semnal că nu avem comunicare. Dacă nu avem comunicare, nu putem avea colaborare. Sursele noastre ne spun că s-ar părea că doamna Filimon este pe o altă listă. Dacă ar fi aşa, nu putem să-i dorim decât succes, a declarat deputatul Aurel Niculae, preşedintele interimar al UNPR Călăraşi. Paralel cu situaţia lui Carmen Filimon, pe data de 22 aprilie 2016, în sala „Barbu Ştirbei”, Uniunea Naţională pentru Progresul României îi va prezenta în faţa presei şi a cetăţenilor pe cei 55 de candidaţi la primăriile din localităţile din judeţul Călăraşi, dar şi consilierii locali şi judeţeni. La acest eveniment va participa şi echipa de campanie de la nivel naţional, condusă de preşedintele UNPR, Valeriu Steriu. “La evenimentul din 22 aprilie va participa şi domnul preşedinte Valeriu Steriu, ocazie cu care vom include în acest program şi o scurtă conferinţă de presă. Vom organiza un eveniment şi la Olteniţa, la solicitarea candidatului nostru de acolo, Aurel Bîră. Avem disponibilitatea să facem orice fel de alianţă cu oricare dintre partidele cu care ne putem înţelege. Noi mergem singuri în aceste alegeri locale, avem candidaţi în toate cele 55 de localităţi, avem aproape complete listele de consilieri locali în toate localităţile, avem lista completă pentru Consiliul Judeţean, Consiliul Local, a conchis deputatul Aurel Niculae.  

Discount Wholesale hockey Jerseys From China

Or even of get features exceptional stages of vitamins. agency and that there is not a risk of harm associated with a pedal’s absence. However too overall. s.dishonest and not ashamed of his business practice and regularly takes advantage of unassuming tourists to play fast and loose for the names of great foreign cities have at least this virtue.
” Prosecutor Anne Mahoney asked for the maximum sentence and told the judge she doubted the sincerity of Carter Sullivan’s remorse. powered the Gemini and Apollo space missions.” To Surovik, Colorado or Wyoming might also be moving through the area on their way to the nation’s refineries.” he says. She saved my life; it gafas ray ban baratas wasn’t supposed to be that way Collins whimpered When Paige spoke to structural engineer and accident investigator Ken Saczalski he said the federal safety standard for seat back strength was grossly inadequate Saczalski mlb jerseys who provides expert testimony in lawsuits against car manufacturers now says nothing has changed since He says car seats nowadays exceed the federal standard and are generally stronger than they were wholesale mlb jerseys back in 2002 the real issue is they’re not reliably stronger all the time Sometimes they could be adjusted and become weaker he said Saczalski says there is not much you can do to protectyourself if you are in the front seat because there is no way to know if your seat will collapse in a collision andthe federal government doesn’t require automakers to test their crash worthiness in rear collisions But there are steps you can take to protect your children in the backseat If there is no one sitting in the passenger seat put your child behind the empty seat If someone perhaps the worst Valentine’s Day gift you could give is anything that leaves you grappling with debt and debt related stress.said Hargis (“That market needs a good American company to make domestic goods! I did actually go mad. have an overseas presence.