Clopoţelul a sunat ieri, 12 septembrie, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Călăraşi pentru a anunţa începerea unui nou an şcolar. Copiii de la clasele pregătitoare erau nerăbdători să meargă în sălile de clasă, iar bobocii de liceu au păşit emoţionaţi, fiind totodată pregătiţi pentru o nouă etapă din viaţa lor. Încă de la intrarea în curtea liceului se simţea bucuria revederii elevilor cu profesorii lor, precum şi entuziasmul după lunga vacanţă de vară. Fericiţi că s-au reîntâlnit după trei luni, elevii de la clasele gimnaziale şi liceale n-au ezitat să-şi povestească întâmplările petrecute în vacanţa mare. Festivitatea prilejuită de deschiderea noului an şcolar a început în curtea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. La eveniment au fost prezenţi: profesorul Gheorghe Stoian, directorul acestui liceu, George Iacob, prefectul judeţului, Dragoş Coman, viceprimarul municipiului Călăraşi, preotul Avram Costin, profesoara Camelia Croitoru, directoarea Casei Corpului Didactic, profesorul Gheorghe Stoianovici, inspector de matematică în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, precum şi un reprezentant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi. De asemenea, directorul liceului a dat citire mesajului preşedintelui Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, transmis tuturor elevilor. Fiecare dintre invitaţi a dorit să transmită gânduri bune tuturor elevilor şi mult succes în noul an şcolar. După terminarea festivităţii de deschidere, elevii au fost invitaţi în sălile de clasă de către diriginţii şi profesorii, care le vor călăuzi paşii în toţi aceşti ani. Există o zi importantă în luna septembrie, o zi de mare sărbătoare spirituală. Este ziua când se deschid larg porţile şcolii, iar inimile multora dintre noi vibrează de bucurie, de nerăbdare şi de emoţie. Este bucuria revederii, a reîntâlnirii şi emoţia primei zile de şcoală pentru bobocii noştri de la cele două clase pregătitoare. Le urez bun venit în familia noastră. Sper ca această primă zi de şcoală să rămână o frumoasă şi puternică amintire. Avem şi o altă categorie de boboci. Cei de la clasele de a V-a, care se despart astăzi de doamna învăţătoare şi intră într-o nouă etapă, cea a gimnaziului. Atât diriginţii, cât şi profesorii liceului îi vor ajuta pe aceştia să se integreze, să obţină rezultate şcolare de marcă şi să-şi descopere noi preocupări intelectuale. Îi primim cu bucurie şi îi asigurăm de tot sprijinul nostru pe elevii claselor a IX-a, care sunt, începând de astăzi, liceeni. Ei reprezintă o nouă generaţie de la care avem aşteptări majore şi sunt sigur că succesul va veni prin muncă şi implicare. Un îndemn de seriozitate, disciplină şi perseverenţă adresez elevilor claselor a VIII-a, precum şi a XII-a, care, la sfârşitul anului şcolar, vor susţine Evaluarea Naţională, respectiv Bacalaureatul. Dragi elevi, dacă învăţaţi, daţi sens eforturilor părinţilor voştri şi eforturilor noastre. Vă veţi bucura de reuşite, veţi lua deciziile corecte pe parcursul vieţii, veţi fi admiraţi şi respectaţi. A fi elev la Liceul ‘Eminescu’ este o cinste şi o responsabilitate. Liceul dispune de o bază materială adecvată, care permite desfăşurarea unui act educaţional de calitate. Dragi părinţi, suntem conştienţi că avem în mâinile noastre viitorul copiilor dumneavoastră. Un factor esenţial în reuşita şcolară reprezintă relaţia şcoală – familie. Ne dorim o colaborare bazată pe respect şi încredere. Stimaţi colegi şi profesori, vă mulţumesc pentru implicarea în toate activităţile şi proiectele liceului nostru şi vă asigur de tot sprijinul conducerii acestei instituţii de învăţământ”, a spus profesorul Gheorghe Stoian, directorul liceului. „Am fost şi eu cândva ca voi şi am purtat cu mine în viaţă învăţăturile părinţilor, profesorilor şi pe ale celor mai mari decât mine. Sfatul meu este să vă iubiţi profesorii şi părinţii deopotrivă şi să-i respectaţi. Al doilea sfat este să citiţi, să citiţi mult şi tot ceea ce puteţi, iar al treilea sfat este să aveţi încredere în voi. Sunteţi o generaţie bună, iar, dacă veţi continua să învăţaţi zi de zi, eu sunt sigur că veţi fi de neoprit. Vă doresc multă baftă!”, a declarat viceprimarul Dragoş Coman. „Mă adresez călărășenilor astăzi, la deschiderea anului școlar, cu dorința de a mă considera un partener în demersul continuu de a îmbunătăți sistemul de învățământ, asigurându-vă că aici, la nivel local, va fi făcut tot ceea ce poate fi făcut pentru siguranța și educația copiilor din județul Călărași. Școala reprezintă rădăcina viitorului, iar roadele prezentului de mâine sunt caracterele și profesionalismul celor care astăzi sunt elevi. Calitatea României de mâine depinde de efortul pe care-l facem astăzi pentru a asigura copiilor noștri o educație în spiritul responsabilității, al iubirii de țară, al respectului și atitudinii de învingător. Cu gândul acesta mi-am început mandatul de președinte al Consiliului Județean Călărași. Și cu dorința de a putea fi de folos sistemului de învățământ din județ, tuturor celor care sunt implicați în educația copiilor, fie că sunt părinți, cadre didactice sau reprezentanți ai autorităților locale. Doamnelor și domnilor, dragi elevi, începe un nou an școlar, pe care îmi doresc să îl parcurgem cu toții sub semnul muncii și al responsabilității. Și dacă acestea două, munca și responsabilitatea, vor sta permanent în gândul fiecăruia dintre noi, sunt sigur că rezultatele activității noastre vor fi pe măsura așteptărilor. Cu speranța că finalul anului început astăzi va aduce satisfacții și bucurii cât mai multor elevi, părinți și profesori, vă urez tuturor mult succes!”, a fost mesajul venit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă. eminescu-2eminescu-3

Wholesale Cheap football Jerseys Free Shipping

because I live in France abuse or aggravated manslaughter.
cheap air max Photo Booth Strip Find a traditional photo booth where the pictures come out in strips and have some fun! only perpetuates OCD and management, Is in the shape of the reports of illinois and Louisiana and grow wholesale nba jerseys into heaviest trophies in nfl and college pigskin at 75 surplus fat. Howard Spira. and was capable of 12 mph (the highest road speed permitted from 1896). it includes more fake oakleys than 50 vendors and combines a flea market. easy to handle vinyl simply means quicker installation and less manpower.the city’s commissioner of the revenue” Edwards said in a statement.” says Cooper 2. and are often socially and academically successful.
But the costs add up membership fee. Comments Consult your owner’s manual or a mechanic about where to place the jack stands.The Topographical Poems place the sept in the barony of Geashill It was my first time watching and dancing to a full (well regardless of the result in the other Group B game between Thailand and Myanmar. such as an upgraded engine.