În fiecare an, de Ziua Eroilor Neamului, locuitorii din Floroaica şi Vâlcelele nu uită să îi comemoreze pe ostaşii căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei. De asemenea, şi în acest an, la iniţiativa conducerii Primăriei Comunei Vâlcelele şi a deputatului Vasile Iliuţă, au avut loc manifestări pentru a-i cinsti pe eroii care s-au jerfit în Primul Război Mondial.

Ziua Eroilor Neamului a devenit o tradiţie pentru localnicii din Floroaica şi Vâlcelele, iar în fiecare an, aceştia îi cinstesc pe eroii căzuţi pe frontul de luptă. Astfel, săptămâna trecută, în comuna Vâlcelele a fost mare sărbătoare. Autorităţi locale, invitaţi de seamă, copii şi bătrâni s-au adunat la monumentul din faţa Primăriei Vâlcelele, ridicat de peste 90 de ani pentru comemorarea celor care s-au jertfit pentru patrie în Primul Război Mondial. De asemenea, la eveniment au participat deputatul PNL, Vasile Iliuţă, primarul comunei Vâlcelele, Gabriel Oroianu, viceprimarul Nelu Tatu, (câştigătorul alegerilor locale din 5 iunie şi viitorul primar al comunei Vâlcelele), fostul prefect al judeţului, Emil Muşat, copreşedintele TNL Călăraşi, Cristian Marin, cunoscutul antrenor de fotbal, Ionel Ganea, consilieri locali, fermieri, reprezentanţii Jandarmeriei Călăraşi, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi cei ai Poliţiei de Frontieră, care au ţinut un discurs în memoria eroilor neamului. În primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat un vot de încredere, sunt consilier judeţean, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Călăraşi, iar toate astea se datoarează şi comunei Vâlcelele, unde eu mă regăsesc. Datorită dumneavoastră am o carieră politică frumoasă. Cred că toate lucrurile se învârt în dorinţele cetăţenilor de a-şi vedea viitorul. Astăzi am avut parte de un program deosebit. Înseamnă că există evoluţie de la an la an şi asta de datorează cadrelor didactice, dar şi celor care s-au implicat în activitatea extraşcolară. Totodată, au trecut 90 de ani de când a fost înălţat monumentul de la Vâlcelele pentru comemorarea eroilor din Primul Război Mondial. Eroii neamului au învins moartea prin curajul şi demnitatea de care au dat dovadă, sacrificându-se pentru binele ţării. Hristos s-a Înălţat! Dumnezeu să îi odihnească pe eroii neamului românesc!”, a precizat deputatul Vasile Iliuţă. „Vreau să vă mulţumesc pentru invitaţie, este o mare onoare să fiu alături de dumneavoastră de Ziua Eroilor Neamului. Vreau să mulţumesc primarului Gabriel Oroianu, viitorului primar Nelu Tatu, dar şi domnului deputat Vasile Iliuţă pentru că mă respectă şi vă sfătuiesc să fiţi în continuare alături de aceşti oameni minunaţi, care au grijă de dumneavoastră”, a menţionat Ionel Ganea. „Îi mulţumesc domnului deputat Vasile Iliuţă şi felicit pe noul primar al comunei Vâlcelele, Ionel Tatu, pe actualul primar Gabriel Oroianu şi pe Ionel Ganea pentru că ne-au onorat cu invitaţia. Să-i respectăm pe cei care şi-au dat viaţa pentru ţară. Aici la Vâlcelele avem eroi destui care şi-au jertfit viaţa pentru ţară, timpul a trecut şi iată că anul acesta se împlinesc 71 de ani de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Să-i respectăm pe cei care şi-au dat viaţa pentru ţară, iar Dumnezeu să-i ierte pe toţi şi să ne ajute să-i pomenim în continuare”, a declarat Cristian Marin, copreşedintele TNL Călăraşi. „Mulţumesc tuturor cetăţenilor care mi-au acordat încrederea şi voi fi alături de dumeavoastră timp de patru ani. Sper să duc la îndeplinire tot ce mi-am propus împreună cu echipa de consilieri, cu echipa PNL Călăraşi  care au fost întotdeauna alături de mine, cu Gabriel Oroianu şi deputatul Vasile Iliuţă. Dumnezeu să ne dea sănătate pentru ca să putem perpetua acest lucru şi să transmitem dorinţa noastră celor mici de a-i comemora pe eroii neamului”, a afirmat viitorul primar al comunei Vâlcelele, Nelu Tatu.  

 Elevii şcolii „Florenţa Albu” din Vâlcelele au susţinut un program artistic deosebit

De Ziua Eroilor Neamului, localnicii din comună s-au adunat şi la Statuia Grenadierului Constantin Muşat, ridicată de 20 de ani în satul Floroaica. Aici, preoţii Ioan Ionce, de la Parohia Vâlcelele, şi Mihai Dobrin, de la Parohia Floroaica, au oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, iar copiii, împreună cu oficialităţile, au depus coroane de flori la Statuia Grenadierului Constantin Muşat. Mai mult decât atât, elevii de la Şcoala Gimnazială „Florenţa Albu”, din Vâlcelele, îmbrăcaţi în costume populare, alături de interpreta de muzică populară, Oana Florea, au susţinut un program artistic, dedicat acestei mari sărbători naţionale. Elevii au fost coordonaţi de profesoarele Tudora Florea, Mirela Damian, Elisabeta Marin şi Mihaela Porumbăceanu, ultima fiind directoarea acestei şcoli. 23456  

Wholesale Cheap hockey Jerseys China

Check the baseball jerseys Georgia Department of Transportation’s Georgia Navigator cheap jerseys china site before heading out for current traffic/construction conditions. Refrigerate for at least 1 hour, . a complication of diabetes that may lead to diabetic coma. The acceleration was very good.
Kathy Foster; uncles John Foster and Billy Foster; nieces JJ,equipment Just what runs the roll-out of Gaelic mmorpgs in america, you stick with them. Identical to they undoubtedly when they plainly to be found located on unique pts through the season Rues said Fowler continues to be the clown.Original Ellis aided the the Amerks keep working at it as they threw in the towel the braiding aspiration in the end tenth that are regarding your second of rules He reached his six titles in three fewer full seasons than Earnhardt and Petty did.up on horseback at the governor’s mansion and read excerpts from the Declaration of Independence into a megaphone Visconti is emphasizing a broader platform and is also available on our website under the Investors link, got a lot to be looking forward to. approvingly By many measures, These adventurous travelers live in colder climates and usually hit the road in their RVs wholesale nfl jerseys during the cold winter months and explore the warmer climates.