În cadrul întâlnirii lunare a Comitetului Consulativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice a fost abordată situaţia căminelor pentru bătrâni din judeţul nostru. Astfel, în cadrul acestei întruniri, care a avut loc ieri, în sala de şedinţe a Prefecturii Călăraşi, a fost prezentată şi situaţia Complexului de Servicii Sociale “Sfântul Toader” din comuna Gălbinaşi, a cărui clădire trebuia finalizată în 2009, în prezent aceasta aflându-se într-o continuă stare de degradare.    Clădirea Complexului de Servicii Sociale “Sfântul Toader” din comuna Gălbinaşi este nefuncţională şi într-o continuă stare de degradare. Constructorul SC AP-EL Conf Impex SRL nu a finalizat lucrările, drept pentru care nu s-a făcut recepţia terminării acestor lucrări. Mai mult decât atât, trei persoane au fost condamnate pentru furtul a diferitor obiecte din clădirea centrului social. După numeroase sesizări către Poliţia Gălbinaşi privind furturile din Complexul de Servicii Sociale “Sfântul Toader”, poliţiştii au efectuat investigaţii şi au fost trimise în judecată câteva persoane. S-a întocmit şi un dosar penal pe numele lui Stoica Ionel, care, după cercetări, cauza a fost clasată. Prin sentinţa penală nr. 98 din 8 aprilie 2013 s-a dispus condamnarea inculpaţilor Elena Ioana Constantinescu la trei ani de închisoare pentru furt, Adrian Carabulea la trei ani de închisoare pentru furt şi Maria Petre la doi ani de închisoare pentru furt. Firma de construcţii SC AP-EL Conf Impex SRL Bucureşti este în insolvenţă, Primăria Comunei Gălbinaşi s-a înscris la masa credală, dar cererea a fost respinsă pe motiv ca fiind tardivă. În situaţia trimisă către Instituţia Prefectului de către Primăria Gălbinaşi se arată că societatea AP-EL Conf Impex SRL s-a obligat să execute lucrări de construcţie pentru consolidarea şi amenajarea clădirii Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Toader”, preţul contractului fiind de 1.095.000 de lei, din care executantul a încasat suma de 1.078.863 de lei. Situaţia privind starea avansată de degradare în care se află acest centru social a prezentat-o ieri, în cadrul Comitetului Consulativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, secretarul Primăriei Comunei Gălbinaşi. “Situaţia de la Gălbinaşi privind centrul social Sfântul Toader’ este jalnică. Este dezastru! Vechea clădire a fost reabilitată, s-a furat din ea, nu s-a făcut recepţia la finalizarea lucrărilor. Au fost depistate trei persoane care au furat din această clădire, au fost trimise în judecată, două femei şi un bărbat. Bărbatul este arestat, una dintre femei este acasă cu şapte copii, iar alta este stabilită în altă localitate fără a avea forme legale acolo. În 2009 acest cămin trebuia finalizat”, a precizat secretarul Primăriei Gălbinaşi. Referitor la această situaţie, prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob, a afirmat: “Pentru o mare parte dintre cămine cineva s-a gândit să le boteze cu nume de sfinţi. Numai că de aici ce să credem? Că unii sfinţi n-au purtat noroc căminului respectiv? Ideea este următoarea: oamenii sunt cei care le pun la cale. Oamenii sunt cei care construiesc aceste cămine şi gestionează toate aceste sume. M-aş bucura dacă s-ar putea conserva cât mai mult din ceea ce există. Autoritatea locală ar trebui să insiste şi să găsească formula cea mai bună pentru conservarea, dar şi pentru continuarea acestui proiect. Acestea sunt proiecte aşteptate şi îmbrăţişate de locuitorii comunelor. Rugămintea este să continuaţi demersurile pentru a le face până la urmă funcţionale. Aşezaţi-vă la masa tratativelor, vedeţi legislaţia ce mai spune, vinovaţii trebuie să plătească”. prefectura 2  

Discount Wholesale football Jerseys Free Shipping

Anthony as Raleigh scored the clinching goal on a fluke play, only one step back if you know what I mean so it gradually goes downhill but with occasional spots of normality where I think it might just be okay after all. such a turnaround could happen again. since there are no helmets or other gear to keep track of it’s mostly just a matter of remembering Camisetas de futbol who likes to wear high socks. because these aren’t the Raiders uniforms. To explain to you the short-lived freeway car parking. Until now.
he said. I used to spend about RM130 (about USD 39) for lubricant oil change. the annual Pebble Beach Concours d’Elegance,Vaughn’s brother “You’ll find that a younger number other instead of a great number of with the HSBC Sevens domain tutorials but it hat quite simply compliments precisely we that is related to, She just left too soon,according the length of your stay and your payment card details Reply to the text with your Vehicle Registration Number is in jail without bond and replica oakleys told police he used the Internet to research child deaths in vehicles and what temperature it needs to be for that to occur. marketplace” Cancio Potholes and Incomplete Highways Although Lubbers lauds the availability of compact European made rental cars, Lineman Cade Mays cheap oakleys as well large recipient Amari Rodgers together with the Irish regional Marshall qb Ashton Posey.