Deşi nu a avut funcţii politice până în prezent, dr. Simona Maria Vlădica şi-a propus să intre în cursa pentru câştigarea alegerilor parlamentare din 11 decembrie pentru că îşi doreşte să rezolve problemele oamenilor din judeţul Călăraşi. Simona Maria Vlădica a decis să candideze pentru funcţia de senator din partea Partidului Mişcarea Populară, iar în programul său politic se numără şi relansarea economiei în judeţul Călăraşi prin crearea unui parc tehnologic. Mai mult, Simona Maria Vlădica va milita şi pentru înființarea de creșe și grădinițe cu program prelungit în fiecare comună, cu facilități complete pentru beneficiari, în scopul creşterii natalităţii.   “Consider că experiența managerială pe care am dobândit-o în diversele funcții pe care le-am ocupat sau le ocup și în prezent mă recomandă pentru această candidatură. Doresc să candidez pentru această funcție pentru că sunt un om de acțiune, ancorat în realitatea actuală. Parlamentul României are nevoie de oameni dedicați și implicați, iar expertiza mea în relația cu cetățenii este un atu important pentru dezvoltarea de proiecte și implementarea acestora în favoarea comunității din județul Călărași. Sunt un politician nou care nu a avut funcții politice până în prezent. Ca și psiholog, îmi place să relaționez cu oamenii, să le aflu problemele și, mai ales, să mă gândesc la soluții viabile pentru a-i ajuta! Sunt mamă a patru copii și înțeleg mai bine ca oricine problemele mamelor, familiei, femeilor. Din tot sufletul vă spun că voi fi un purtător de cuvânt și un susținător al tuturor mamelor din România. Cred cu tărie în puterea exemplului, iar acest fapt mă ajută să îmi educ cei patru copiii, care observă zi de zi, pe înțelesul lor, bucăți din activitățile mele! Muncesc și sunt și mamă în același timp, acordând atenția cuvenită fiecăruia.  Tendința scăderii continue a populației trebuie stopată prin acțiunile propuse în prezentul program politic. Voi milita pentru introducerea în legislație a consilierii psihologice obligatorii a gravidelor, înaintea iniţierii procedurii de întrerupere voluntară a sarcinii. Voi sprijini transformarea spitalelor neperformante din orașele/localitățile mici în centre de asistență medicală de urgență, de diagnostic și tratament cu spitalizare de zi, având ca scop creșterea accesul oamenilor din mediul rural la servicii medicale de calitate.  În prezent sunt doctor în psihologie și lector universitar titular în cadrul Facultății de Psihologie a Universității Ecologice din București. Sunt deja implicată în comunitatea din Călărași alături de soțul meu, dr. Laurențiu Belușică, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Călărași, pe care îl susțin și alături de care mă implic pentru a readuce spitalul acolo unde îi este locul. Îmi place să cred că am o personalitate puternică, sunt echilibrată în tot ceea ce îmi propun să realizez, mi-am format de-a lungul timpului valori morale stricte în care cred și pe care le urmăresc. Atunci când îmi pun ceva în cap duc până la capăt acțiunea. Sunt perseverentă, iar tot ce mi-am propus de-a lungul timpului am reușit, chiar dacă a fost nevoie de un efort mai mare sau de un timp mai îndelungat.”   Mai jos, sunt prezentate proiectele pe care Simona Maria Vlădica le va propune şi susține și pentru care va milita în domeniul economiei şi problemelor sociale:  

  1. Relansarea economiei în județ prin crearea unei infrastructuri – parc tehnologic (spații de birouri de ultimă generație, o gamă completă de facilități pentru investitori, alături de un spațiu dedicat organizării de evenimente și un teren de sport multifuncțional) care să creeze condiții excepționale de creștere și dezvoltare a companiilor din domeniile IT&C, dar şi din alte domenii. Politica Partidului Mişcarea Populară în domeniul muncii este: Cine muncește trebuie să aibă mai mult decât cine nu muncește;
  2. Susținerea producătorilor autohtoni, aceștia trebuie să își vândă marfa înaintea producătorilor din afara țării;
  3. Acces la piețe pentru producătorii autohtoni și acordarea unor facilități privind impozitarea acestora;
  4. Sprijinirea investițiilor în mediul rural/urban prin promovarea unor proiecte de lege care să vină în avantajul cetățenilor din mediul rural/ urban care intenționează să își deschidă o societate comercială/fabrică etc. Exemplu: proiect legislativ care să reglementeze uniform și transparent procedurile de obținere a autorizației de funcționare prin înființarea unei Autorități Naționale care să reglementeze obținerea acestor autorizații independent de apartenența politică a solicitantului;
  5. Susținerea prin propuneri legislative a scutirii de la plata impozitului pe venit pentru mamele care au născut trei sau mai mulți copii;
  6. Facilități fiscale pentru cei care apelează la mediere și își rezolvă orice tip de conflict la mediator prin propuneri legislative în acest sens;
  7. Susținerea prin propuneri legislative a unor măsuri de sprijin pentru femeile care ar fi nevoite să întrerupă sarcina din cauza sărăciei și a neputinței de a-și crește copiii, în sensul ajutării acestor femei să își poată naște și crește copilașii;
  8. Programe prin care statul va ajuta familiile monoparentale. De exemplu, părintele singur care lucrează și nu are cu cine să lase copiii în grijă va beneficia de sprijin din partea statului în sensul susținerii cheltuielilor datorate pentru creşe/grădiniţe cu program prelungit;
  9. Creşterea natalităţii prin înființarea de creșe și grădinițe cu program prelungit în fiecare comună, cu facilități complete pentru beneficiari şi prin finanţarea în proporţie de 90% a procedurilor de fertilizare în vitro pentru toate cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate;
  10. Dezvoltarea proiectului pentru locuințele sociale și ANL în sensul realizării unor construcții pentru tinerii căsătoriți, dar și pentru persoanele asistate social (în orașul Călărași este nevoie de aproximativ 200 de locuințe ANL și de 300 de locuințe sociale, în timp ce la Oltenița ar fi nevoie de 100 de locuințe ANL și de 100 de locuințe sociale);
  11. Revigorarea satelor – prin concesionarea către tinerii plecați și care vor să se întoarcă, a cel puțin două hectare de teren din pământurile deținute de Agenţia Domeniile Statului (ADS). Situaţia va fi reglementată printr-o lege organică, astfel încât terenul aflat în proprietatea ADS şi dat în concesiune pe sume derizorii terţilor să treacă în proprietatea comunităţilor locale pentru ca apoi să poată fi concesionate tinerilor;
  12. Reglementări legislative astfel încât călărăşenii, care locuiesc în apropierea apelor, să beneficieze de o relaxare fiscală pentru pescuit. Limitarea acţiunilor de braconaj prin înfiinţarea a cel puţin cinci cherhanale unde locuitorii din proximitate pot fi angajați ca pescari. Astfel, pescarul poate vinde peştele prins şi poate pleca, în acelaşi timp, acasă cu 3-4 kilograme de peşte cu care îşi va hrăni familia. Pe Dunăre se poate face pescuit de agreement sau industrial. Se impune, însă, înfiinţarea unor şcoli pentru invatarea pescuitului industrial. Facilităti pentru creşterea scoicilor şi a puilor de baltă care se pot exporta.

“Oriunde activez promovez transparența, deoarece ea este cea mai sigură cale pentru realizarea interesului public. Vă asigur că încerc să duc la bun sfârșit și să rezolv cât mai multe dintre doleanțele oamenilor”, a mai spus candidata pentru functia de senator la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Simona Maria Vladica.